Parlamentarii PNL au făcut anunțul! PNL este dipus la o coalizare ca să-şi unească forţele

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 29-12-2018 12:33

Actualizat: 29-12-2018 11:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Declaraţia îi aparţine deputatului PNL de Bihor Găvrilă Ghilea care consideră că liberalii sunt pregătiți pentru o coaliţie cu celelalte partide din opoziţie.


Găvrilă Ghilea
, deputat PNL de Bihor: “PNL este dipus la o coalizare ca să-şi unească forţele şi să poată înlătura PSD de la putere. Se vede clar cum guvernează acest partid şi, dacă va mai continua, cred că ţara va ajunge într-o situaţie în care cu greu va mai putea fi redresată.”



Parlamentarii liberali au vorbit şi despre planurile ministrului Agriculturii Petre Daea de a plafona preţul produselor alimentare în 2019.


Găvrilă Ghilea, deputat PNL de Bihor: “Capitalul străin se va retrage din România, dar nu este un secret că PSD are o problemă cu multinaţionalele. Orice ţară aflată în criză economică se gândeşte la investiţii, la ce investiţii să facă, dar la noi e invers: să stoarcem tot ce se mai poate de pe cei care produc.”

Ioan Cupşa, deputat PNL de Bihor: “Dacă ei cred în prezent că, după această plafonare, produsele alimentare se vor regăsi pe raft la preţurile pe care ei le-au impus, se înșeală amarnic. Și în aceste condiţii tot cei mai săraci dintre noi vor plăti preţul.”, informează digi24.ro

Vezi și

Se aplică de la 1 ianuarie 2019! Ce decizie a luat Guvernul

Salarii mai mari pentru acești politicieni! Ce indemnizații vor primi din 2019

Important! Din 2019 va apărea o nouă pensie. Despre ce este vorba
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri