Paște 2022. Lumina Sfântă a fost aprinsă la Ierusalim!

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 23-04-2022 15:15

Actualizat: 23-04-2022 15:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt. Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă clericilor și reprezentanților Bisericilor prezenți astăzi, 23 aprilie, la Mormântul Domnului Nostru Iisus Hristos, scrie stiripesurse.ro


 


Aprinderea luminii sfinte este un miracol divin, care se întâmplă în fiecare an în Sâmbăta Mare.


Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh, alături de un sobor de slujitori, l-au înconjurat de trei ori, conform tradiției. După această procesiune, Patriarhul a dezbrăcat veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi a luat patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele a intrat în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în fața încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.


De la Ierusalim, flacăra va pleca cu avionul către țările cu comunități creștin-ortodoxe. Fiecare patriarhie națională se va ocupa apoi cu distribuirea mai departe către biserici, pentru ca la miezul nopții să fie împărțită credincioșilor.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige, scrie stiripesurse.ro

 

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri