prima zi din an la catedrala patriarhala 102699

sursa foto:  ziarullumina.ro

Patriarhia Română, reacție după recomandarea CE: Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic în sfera esențială a religiosului

Patriarhia Română reacţionează, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, la recomandarea Comisiei Europeane privind înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu „inițiative online sau televizate”.

„Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic în sfera esențială a religiosului, doar poate emite recomandări(!) legate de încurajarea și intensificarea protejării de noul coronavirus în viața socială din perioada sărbatorilor. Aceste recomandări(!) în sine nu pot conduce discreționar la anularea sau transferarea în online a slujbelor de Crăciun și nimeni onest sau ancorat în realitatea socială profundă nu poate dori sau impune acest lucru

Bisericile însele (formate din majoritatea persoanelor care compun societatea românească și nu numai) sunt perfect conștiente de situația actuală extrem de dificilă și implicate caritabil major în sprijinirea autorităților, alături de care au fost și vor rămâne constant în combaterea pandemiei. Experiența lor socială și discernământul conferit de credința împrietenită cu rațiunea, nu în divorț cu ea, fac din biserici spații comunitare în care slujbele religioase se pot desfășura în condiții de reală siguranță.

Biserica, cultele religioase, pledează permanent pentru respectarea regulilor sanitare în legătură cu care suntem mereu asigurați că, respectate fiind, sunt și eficiente. Cei care cu ostentație nu le respectă, ignorându-l astfel pe aproapele lor și sfidând eforturile uriașe ale personalului medical, se compromit moral pe cont propriu și pot fi avertizați/ sanctionați legal. Responsabilitatea publică și perceperea sănătății celuilalt ca o problemă personală de natură spirituală sunt lucruri care, mai ales în actualul context, onorează în modul cel mai înalt. Ele trebuie asumate în mod practic de oricine are conștiința statutului său de creștin”, a declarat Vasile Bănescu.

„Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun” – este invitația cuprinsă în proiectul Comisiei Europene, care va fi publicat miercuri, legat de măsurile anti-Covid pentru sărbători, scrie Corriere della Sera. Comisia Europeană cere „luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari și înlocuirea acestora cu inițiative online, la televizor sau la radio”, potrivit unor surse din Bruxelles citate de cotidianul italian. Proiectul insistă asupra distanțării sociale și a folosirii măștilor de protecție ca măsuri de reducere a infecțiilor.

 

 

 

Vezi și: Experții trag semnalul de alarmă! Pensiile, în pericol

Cine a fost comandantul ceremoniei organizate azi, la Arcul de Triumf – El este omul care l-a întâmpinat pe Klaus Iohannis

Veste bună! Din 2021 se dau noi sume de bani pentru cei care fac parte din acest program

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare