În cadrul unei dezbateri, patronatele din turism i-au cerut ministrului de resort indtroducerea unei noi taxe, taxă care, la ora actuală, este opțională la nivelul autorităților locale.
Mai exact, patronatele cer extinderea la nivel național a unei taxe hoteliere. În acest context, ministrul Turismului, Mircea Dobre, a arătat că nu și-a propus instituirea de noi taxe, dar va face această propunere în coaliția aflată la guvernare.
„Cât sunt în această funcție, nu o să ies public să spun că voi institui o nouă taxă, decât dacă există un consens în totalul a ceea ce înseamnă guvernare. Deci, în coaliție o să se discute, voi ridica această problemă și o să spun că privații din turism cer instituirea unei taxe, care acum este specială la nivel de administrație publică, să devină obligatorie în tot ce înseamnă structură de primire turistică cu cazare", a afirmat Dobre.
Totodată, Dragoș Anastasiu, membru al Asociației Patronale a Agențiilor de Turism din România, a ținut să sublinieze că aceasta nu ar fi o taxă nouă, ci este vorba despre transformarea unei taxe care există deja, opțional, la nivelul autorităților locale, într-o taxă obligatorie la nivel național, informează Agerpres.
„Cu mențiunea ca banii să fie folosiți în parteneriate public-private la nivel local, zonal și național, aceasta este condiția. Dacă nu precizați asta, lăsați banii oamenilor, pentru că, decât să stea în conturile primăriilor, mai bine stau la oameni", a afirmat Anastasiu.
Mircea Dobre a precizat că intenția ministerului este de a aproba în Guvern proiectul de Lege a turismului până pe 15 noiembrie, astfel încât Parlamentul să voteze până la sfârșitul actualei sesiuni.
Vezi și Foarte interesant! Ce FIRMĂ deține soția unui adjunct SRI din „era” Coldea
Prima apariție a lui Pomohaci după ce s-a vehiculat că s-a spânzurat: Unde a cântat și câți bani a cerut
Orgie de nedescris într-un cunoscut oraș din România: Cum se dezbrăcau de sutană și ce lucruri revoltătoare făceau pentru bani
Patronatele îi cer Cabinetului Tudose introducerea unei noi taxe! Despre ce e vorba
Trending

29 marHoroscop
Horoscop aprilie 2026. 3 zodii sunt avantajate de astre, după o perioadă dificilă

29 marPolitica
Datorul Nicușor Dan la stat. Președintele nu a mai ascuns că va fi executat silit

29 marEconomie
RO e‑Factura, obligație de la 1 iunie 2026 și pentru acești români. Nu contează că ești persoană fizică

29 marActual
Electrocasnicul care consumă cel mai mult. Te poți lipsi de el, există alternative mai ieftine

29 marSocial
300 de lei în plus la pensie, în luna mai. Un milion de români vor primi banii
Articole Similare

29 marActual
Electrocasnicul care consumă cel mai mult. Te poți lipsi de el, există alternative mai ieftine

28 marActual
Ouăle de Paște, în vizorul ANSVSA. De unde nu trebuie să le cumpărați, pentru propria siguranță

27 marActual
[P]Colaborări de brand în lumile Roblox

27 marActual
Carrefour îți dă banii înapoi pentru aceste produse, până pe 29 martie. Top 5 reduceri greu de ratat

27 marActual



