Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a transmis în conferinţa sa de presă zilnică că declaraţiile care se fac în unele capitale europene despre sistarea gazelor nu sunt adevărate și că Rusia nu este interesată de oprirea livrărilor de gaze către Europa, scrie agerpres.ro
"Rusia nu este interesată de aşa ceva", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Peskov a afirmat că Moscova este un furnizor "responsabil" de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.
"Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În acelaşi timp, el a subliniat că "dacă Europa continuă pe calea adoptării de restricţii şi sancţiuni fără sens, ceea ce o afectează pe ea însăşi, situaţia va fi diferită".
"Dar repet, Rusia nu este interesată de asta (închiderea robinetului la gaze către Europa)", a insistat el.
Moscova a reluat la 21 iulie furnizarea de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream, la 40% din capacitatea de transport a conductei, la fel ca înainte de oprirea tehnică de zece zile, potrivit EFE.
"În condiţiile în care lipsesc 60% (din gaze) şi a instabilităţii politice, nu avem motive să fim liniştiţi", a subliniat Klaus Mueller, şeful autorităţii germane de reglementare a reţelelor, citat de Reuters.
În acest context, guvernul german a apreciat că Rusia "nu este un partener de încredere" după reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1, susţinând propunerea Comisiei Europene de reducere a consumului de gaze cu 15%, inclusiv în acele ţări care nu depind de energia rusă.
Potrivit Kremlinului, afirmaţiile liderilor germani "contrastează cu realitatea şi cu istoria livrărilor".
Peskov susţine că şi în "cele mai dificile momente" partea rusă a continuat să îşi îndeplinească angajamentele în materie de gaze.
În ceea ce priveşte reducerea actuală a fluxului de gaze, reprezentantul Kremlinului a acuzat încă o dată "restricţiile ilegale" impuse de ţările europene, printre care şi Germania.
În capitalele europene se vorbeşte însă de un "şantaj" al Moscovei cu livrările de gaze, pe fondul prelungirii războiului pe care l-a declanşat în mod neprovocat în Ucraina şi al sancţiunilor occidentale, care implicit vor fi prelungite şi ele, transmite AGERPRES
Pe Vladimir Putin îl interesează banii: Rusia nu este interesată de oprirea livrărilor de gaze către Europa
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



