Pedeapsa lui Mario Iorgulescu va fi redusă semnificativ. Nici măcar la 5 ani de când a ucis un om cu mașina nu ajunge în închisoare

Autor: Luciana Polite

Publicat: 12-10-2024 10:43

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Mario Iorgulescu reușește să fenteze închisoarea, din 2019 până în prezent. Abia a văzut cum arată pușcăria, când a fost scăpat de o ambulanță, apoi de un avion privat, care l-a dus în Italia, unde stă și în prezent. Acum, pe data de 11 octombrie, magistrații au stabilit că nu a fost vorba despre omor, ci ucidere din culpă, atunci când a omorât un om cu mașina. Astfel, i-a fost anulată prima decizie de condamnare și va primi o pedeapsă mult mai mică.

Fiul lui Gino Iorgulescu urmează să facă, în cel mai fericit caz - pentru el, nu pentru familia victimei - 2 ani de închisoare! Cu atât s-ar putea alege pentru că a ucis un om, când era beat și drogat la volan. Oare și Vlad Pascu va avea aceeași soartă? Cazurile au mai fost comparate și în trecut, dar ținând cont că discutăm despre aceeași încadrare, familii bogate și influente, fapte similare, ne putem aștepta la o sentință similară.

În cel mai rău caz, Mario Iorgulescu ar urma să stea, cel mult, 7 ani în spatele gratiilor. Bineînțeles, pentru bună purtare și altele, ar putea scăpa și mai devreme. Nu mai punem la socoteală că tatăl său, șeful LPF, își permite să îi aducă avocați de top.

„Instanta a dispus din oficiu schimbarea încadrării din omor în ucidere din culpă, având în vedere verdictul ICCJ de anulare a condamnării”, se arată în decizia judecătorilor.

Următorul termen al procesului va fi pe data de 21 octombrie 2024. Până atunci, avocatul apărării a adus noi documente medicale la dosar. De luni bune, magistratul susține că clientu său are leziuni pe creier.

CITEȘTE ȘI: Uite condamnarea, nu e condamnarea! Ei sunt judecătorii care l-au scăpat pe Mario Iorgulescu de închisoare, după ce a omorât un om, conducând beat și drogat. Au fost acuzați de corupție

Cazul Mario Iorgulescu. Accidentul a avut loc în anul 2019, când fiul lui Gino Iorgulescu avea 24 de ani

În prezent, Mario Iorgulescu are 29 de ani. Acum 5 ani, beat și drogat, se suia la volanul unui Aston Martin, mașină puternică, de zeci de mii de euro. Se întâmpla pe 8 septembrie 2019, dată pe care familia victimei nu o va uita niciodată. Presa mondenă spunea că șoferul ar fi fost gelos și că ar fi provocat intenționat accidentul. Astfel de acuzații au fost negate.

Cert este că impactul a fost extrem de puternic, iar bărbatul a murit, lăsând o femeie singură să crească doi copii. Fiul de magnat conducea cu o viteză de peste 160 de kilometri la oră și o alcoolemie de 1,96 g/l. Consumase cocaină, drog de mare risc, care poate da dependență și după prima doză.

CITEȘTE ȘI: Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare! Dosarul în care fiul lui Gino Iorgulescu este acuzat de omor va fi rejudecat

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri