Pensionarul de lux al României a fost prins cu un adevărat tezaur în geamantan pe un aeroport din Germania. Este vorba despre nimeni altul decât fostul ministru Adriean Videanu. La un control, vameșii nemți au descoperit că el și soția sa aveau asupra lor bijuterii în valoare de peste jumătate de milion de euro.
Autoritățile vamale din Munchen au anunțat că au confiscat două bijuterii estimate la peste 650.000 de euro de la un cuplu de români.
După ce în spațiul public au fost dezvăluite numele celor doi, Adriean Videanu a oferit mai multe detalii despre incident.
Fostul ministru a spus că era vorba despre un colier și un ceas pe care cuplul le-a achiziționat din Elveția. Videanu a punctat că întreaga situație a fost, de fapt, o neînțelegere.
„Un colier pentru soția mea și un ceas, ambele cumpărate din Elveția și care erau în ambalaje, cu toate facturile aferente.
Vameșul a susținut că trebuie să plătesc în Germania atât taxele, cât și TVA, și până la plata tuturor sumelor ei au reținut bijuteriile. Am plătit taxele cerute, dar le-am comunicat că voi contesta administrativ decizia, pentru că eu cred că e normal să plătesc TVA acolo unde am reședința fiscală, adică în România”, a declarat Adriean Videanu, potrivit G4Media.
Te-ar putea interesa și: Pensionar de lux a primit 6000 de lei în plus după recalculare. Suma pe care o va încasa din septembrie îl face invidios și pe Klaus Iohannis
„
Adriean Videanu, „pensionarul de lux”, a trebuit să plătească o sumă uriasă ca să recupereze bijuteriile
Cei doi au fost controlați pe un aeroport din Germania, unde aterizaseră din Elveția, în drum spre România.
Pentru a recupera bunurile confiscate, cuplul a trebuit să achite taxe de import în valoare de aproximativ 130.000 de euro. În plus, se confruntă și cu o anchetă penală fiscală.
Această nouă problemă pentru Adriean Videanu vine la doar câteva luni după ce a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.
Te-ar putea interesa și: Numărul pensionarilor de lux din România crește de la o lună la alta. Privilegiații încasează sume uriașe de bani


















