Un angajat al Direcției de Sănătate Publică Timiș a făcut măsurători în curtea instituției iar valorile citite au fost deosebit de mari. La fața locului au ajuns inclusiv lucrători ai Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, SIAS., zona afectată aflându-se în apropierea unor blocuri de locuințe. Specialiștii sosiți la locul cu pricina, echipați corespunzător, au împânzit curtea Direcție de Sănătate Publică Timiș pentru a face verificări.
„Echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara efectuează o misiune de cercetare radiologică unde, o zonă de teren prezintă radioactivitate crescută.
Materialul radioactiv se află în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara. Cercetarea radiologică s-a efectuat în prezența și sub îndrumarea inspectorului CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare).Echipajul CBRN a balizat zona la limita fondului natural de radiație. Facem precizarea că nu au fost persoane contaminate și nu există risc pentru populație, deoarece zona este în curtea laboratorului", a comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Vezi și: Polițiștii și jandarmii, puși să facă treaba DSP-ului! ‘Sunt obligați să îndeplinească ilegal aceste atribuții’! I se cere premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe prefectul care a emis ordinul
În urma radiațiilor s-a deschis dosar penal
Locul incidentului cu scurgeri radioactive este situat la 300 de metri de cea mai mare maternitate din Timișoara. Totul a ieșit la iveală după ce un angajat al instituției a efectuat măsurători, rezultatele pe care le-a obținut arătând că a fost depășit nivelul maxim admis de radiații. Nu se știe, deocamdată, cu exactitate, care este valoarea înregistrată și cu cât anume a fost depășită limita normală, acest lucru fiind stabilit în urma măsurătorilor care se fac la locul incidentului, scrie antena3
„Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J Timiș efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, întrucât în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara ar fi fost identificată prezenței unei surse de radiații", a comunicat Inspectoratul Județean de Poliție.
Vezi și: Incendiu puternic la Hidrocentrala Porțile de Fier! Pompierii au intervenit de urgență! De la ce a pornit totul


















