Costel Stanciu, președintele asociației Pro Consumatori, a atras atenția că pe etichetele acestor produse bio, vedem o mulțime de aditivi şi chimicale.
"În aceşti crenvurşti bio am găsit patru aditivi alimentari. Aditivii alimentar nu provin din agricultura ecologică. Sunt substanţe chimice. În aceste sticksuri, am găsit sodă caustică, iar aceasta nu provine din agricultura ecologică. În vafe, am găsit acid citric".
Nutriţioniştii ne avertizează că e foarte important să verificăm etichetele produselor şi să nu le cumpărăm pe cele care au mulţi aditivi.
"Cuvântul ecologic sau bio duce cu gândul la sănătos. Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă acest lucru. Întotdeauna trebuie să citim eticheta produsului şi să nu consumăm niciodată pe termen lung un produs pe a cărui etichetă găsim mai mult de trei E-uri. Consumând în exces astfel de produse, afectăm în primul rând sistemul digestiv, în al doilea rând sistemul imunitar", spune Florin Bălănică, medic nutriţionist.
Peste 80% din produsele ecologice de pe piaţă provin din import, potrivit estimărilor reprezentanţilor asociaţiei Romalimenta.
În 2018, doar 2,4% din suprafaţa agricolă a Românei era acoperită de culturi ecologice, o cifră care plaseaza ţară noastră pe penultimul loc în UE la acest capitol, potrivit Eurostat, informează Antena3.ro
Vezi și:
EXCLUSIV Lovitură în plin pentru români, în ziua în care Guvernul Orban a fost dărâmat! ANAF, la pământ!
Legea Pensiilor suferă noi modificări- Deciziile luate de Guvern înainte de a fi demis
EXCLUSIV Lovitură de teatru: După reorganizare, dă cu plus! Violeta Alexandru crește numărul de bugetari


















