Microsoft a anunţat că suportul pentru Windows 10 Mobile, ultima încercare a companiei de a concura cu Apple şi Google, se va încheia în ultima lună a acestui an.
Suportul oficial pentru Windows 10 Mobile va lua sfârşit pe 10 decembrie 2019, a anunţat Microsoft într-un comunicat de presă. Ultima versiune poartă numărul 1709 şi a fost lansată în octombrie 2017.
Decizia Microsoft nu este o surpriză, compania americană anunţând încă din 2017 că nu va mai lansa nici dispozitive mobile, nici facilităţi software pentru Windows 10 Mobile.
Au continuat însă update-urile de securitate pentru puţinii utilizatori care încă mai deţin un smartphone cu acest sistem de operare, update-uri care nu vor mai livrate şi după data de 10 decembrie.
Vor mai fi realizate însă, pentru o scurtă perioadă de timp, backup-urile aplicaţiilor şi ale setărilor. Acestea se vor mai face până pe 10 martie 2020, scrie știripesurse.ro.
Surprinzător şi nu prea, Microsoft le recomandă utilizatorilor săi să folosească un telefon cu Android sau iOS - nu că ar mai exista vreo altă opţiune reală.
Este surprinzător din punctul de vedere al rivalităţii dintre companii, dar, pe de altă parte, nu este surprinzător ţinând cont de noile interese ale Microsoft în zona de mobile.
Gigantul din Redmond s-a reorientat către aplicaţii pentru Android şi iOS după ce a realizat că a eşuat cu Windows Mobile. Astfel, serviciile mobile oferite de Microsoft mai pot ajunge la utilizatori doar prin intermediul sistemelor de operare ale rivalilor săi.
Citește și:
EXCLUSIV Creștere spectaculoasă! Cum i-a explodat salariul lui Carmen Dan
ANAF a făcut anunțul! Se aplică luna aceasta
Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan
Persoanele care folosesc acest tip de telefon sunt vizate! Din decembrie nu va mai exista
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

circa 1 oră în urmăActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat
Articole Similare

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



