Unul dintre cei mai mari furnizori de pe piața energetică din România, E.ON reprezintă subiectul unei tranzacții a companiei de stat din Ungaria, MVM. Dacă la prima vedere pare a fi o achiziție normală între companii, serviciile secrete din România a tras un semnal de alarmă, avertizând implicarea Rusiei în proces.
Servicii precum SRI și SIE avertizează că interesul Budapestei pentru compania E.ON poate proveni în urma unor influențe rusești, persoane care se află în actuala conducere a MVM. Din informații provenite de la serviciile secrete este indicată o posibilă influență rusă în întregul proces de achiziție al MVM. Din aceste informații reiese faptul că unii conducători ai companiei ungare ar fi lucrat anterior cu Rusia.
E.ON ar putea fi vândută către compania de stat din Ungaria
Acest lucru nu putea să nu ridice întrebări cu privire la motivele reale care se află în spatele achiziției. Rusia este cunoscută la nivel global ca fiind țara care dorește un control tot mai mare asupra infrastructurilor energetice din Europa, astfel că nu prin strategii complexe care includ companii intermediare vrea să acapareze piața energiei. În cazul în care aceste legături sumbre ar fi confirmate, achiziția de natură comercială, ar putea căpăta o altă formă, una care ar amenința securitatea națională.

CEISD - Comisia pentru Examinare a Investițiilor Străine Directe a lansat o anchetă în cazul acestei tranzacții la baza căreia stau documentele trimise de către SRI și SIE. Sebastian Burduja, ministrul Energiei a declarat că este imperativ să fie cunoscute toate detaliile acestei preluări înainte de a fi luată o decizie finală. Ministrul a mai subliniat faptul că deși E.ON nu gestionează infrastructuri critice la nivelul țării, portofoliul de clienți deținut de companie este unul extrem de important, mai ales pentru investitorii străini.
România ar putea bloca tranzacția
Burduja a mai adăugat faptul că dorește a se consulta cu conducerea companiei pentru a înțelege mai bine planurile care implică teritoriul țării, iar aici pot fi incluse sursele de aprovizionare cu gaze și energie electrică. Informații colectate ulterior vor putea contribui la o evaluare completă a CEISD, iar statul român urmează a decide dacă această tranzacție poate avea loc sau va fi blocată în detrimentul intereselor cetățenilor, dar și al securității statului.
CEISD este astfel instituția al cărei raport va determina statul român să blocheze să sau permită ca tranzacția să aibă loc. Prima situație poate lua ființă doar în eventualitatea în care dovezile vor fi clare că securitatea națională este pusă în pericol. Guvernul trebuie astfel să prioritizeze protecția intereselor românilor, altfel o decizie greșită ar putea produce efecte negative pe termen lung, la care se adaugă și actualul context geopolitic marcat de tensiuni și influență din partea Rusiei.















