Peste 10.000 de polițiști vor protesta pentru majorarea salariilor și a pensiilor: Ieșiți în stradă, pentru că nu mai acceptăm dusul cu zăhărelul, minciuna!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 22-12-2021 18:33

Actualizat: 22-12-2021 17:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI anunță azi că peste 10.000 de polițiști vor fi prezenți la protestul organizat joi, împreună cu toate sindicatele de poliție, precum și cu cele ale pensionarilor militari.


Mai precis, polițiștii cer majorarea salariilor, în conformitate cu Legea Salarizării, și actualizarea pensiilor militare.

Apelul făcut de SNPPC


„Apel către toți colegii! IEȘIȚI ÎN STRADĂ PENTRU CĂ NU MAI ACCEPTĂM DUSUL CU ZĂHĂRELUL, MINCIUNA!


Mâine, 23 decembrie, avem un ultim protest, dar foarte important, un ultim efort pe care vi-l cerem sa-l faceti anul acesta, protest la care toate sindicatele din Politie și Penitenciare și-au dat mâna! Au reușit să ne unească!

În București, Timișoara, Cluj și Iași vor ieși în stradă colegii, indiferent de apartenența sindicala sau dacă sunt membri. Drepturile amputate sunt ale tuturor. Pe toți ne afectează!

Știm că este în scurt, înaintea Crăciunului. Dar JOI SE VA VOTA LEGEA BUGETULUI!
Știm că va fi și frig!

Oameni buni, AM FOST MINȚIȚI ȘI UMILIȚI 13 ANI!

Nu trebuie să acceptăm aceste amputări de drepturi! Dacă o vom face să vă pregatiți, că ÎNCĂ NU AU DAT TOTUL!

Haideti toți colegii din București, din nou, sa ii asteptam pe colegii din județele care vin în București la Piața Victoriei!

Suntem peste 10.000 de colegi în București/Ilfov - IGPR, DGPMB (toate secțiile de politie), IGPF, IGI, IPJ Ilfov, Aeroport Otopeni - veniti alaturi de noi, alaturi de colegii care vor veni din țară!

Mâine, 23 decembrie, începând cu ora 12,00, vom picheta în zone din București (am notificat Primăria Capitalei): Guvern, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor; Parlamentul Romaniei!

Ne vom plimba pe la fiecare!

Avem rezerviști și pensionari pe care îi așteptăm alături. ESTE LUPTA NOASTRĂ, A TUTUROR!
Luptăm pentru drepturile noastre, pentru mișcarea sindicală adevărată!
Suntem uniți și nu cedăm!

Actualii guvernanți încearcă să ne frângă DEMNITATEA, CURAJUL, PUTEREA, GÂNDIREA, LIBERTATEA, IUBIREA.

Popor român, nu ți-a ajuns umilința, nu ți-au ajuns ipocrizia, minciuna, jaful, învrăjbirea?

Avem dreptul sa trăim decent în țara asta frumoasă!

Dacă veți sta în casă, cei care vă taie salariile și pensiile, care nu respectă nivelul pe care acestea trebuie sa le aibă, conform legilor, vor crede că o duceți bine, că ÎNCĂ vă este bine sau, mai rău, că au reușit prin manipulare să vă sădească teama în suflet!
Stați în casă dacă o duceți bine!

Ieșiți din case și, prin vocea voastră în stradă, le puteți transmite un mesaj acestor guvernanți care acum ne reteaza tot felul de drepturi!

Pe zi ce trece preturile cresc, iar ei ne taie din venituri, ne reduc speranța DE MAI BINE!
Românii nu sunt sclavii Europei și ai marionetelor care încearcă asta!”, este apelul făcut de SNPPC.

Comunicat comun al angajaților din poliție și penitenciare și militarilor rezerviști


Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată țara.

Joi, 23.12.2021, ora 12:00, proteste la București, Iași, Timișoara și Cluj.

Începând cu data de 23.12.2021, ora 12:00, angajații din poliție penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată. Protestele se vor desfășura la Guvernul României (București – Piața Victoriei) și la prefecturile orașelor: Iași, Timișoara și Cluj.

Angajații și pensionarii din poliție, penitenciare și armată cer:

• aplicarea în integralitate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice);
• actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate de Parlament, de c. Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzat de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public.

Federatia Sindicatelor Nationale ale Politistilor si Personalului Contractual din România (FSNPPC) – președinte Vasile ZELCA
Federația Sindicatelor Democratice din România (F.S.D.R.)/SIDEPOL – președinte Gabriel GÎRNIȚĂ
Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România “Alexandru Ioan Cuza” (FSDPR) – președinte Ionel BABUȘ
Federația Politiștilor SED LEX, președinte Florin VÎLNEI
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) – președinte Cosmin DOROBANȚU
Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) – președinte Florin ȘCHIOPU
Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) – Președinte Ionuț MOGÎLDEA
Sindicatul Național „Pro Lex” – președinte Vasile LINCU
Sindicatul National al Politistilor de Frontiera (SNPPF) – președinte Adrian DIUGU
Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” – președinte Emil PĂSCUȚ
Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL – președinte Cosmin ANDREICA
Liga pentru Apararea Drepturilor Pensionarilor Militari (LADPM) – grl. (rez.) Nicolae GROPAN
Asociația Pensionarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor (APANP) – col. (rez.) Valentin LUPU”, se precizează într-un comunicat de presă comun.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri