România a obţinut un angajament din partea Comisiei Europene pentru alocarea unor fonduri către zonele afectate de Pesta Porcină Africană (PPA), a declarat, luni, Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fără însă a face referire la sumele exacte.
"Am obţinut ceea ce trebuia, adică angajamentul comisarului Hogan faţă de România, faţă de situaţia României şi ne-a dat posibilitatea să facem modificări în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru a îndrepta sume către zonele acestea de interes, la ora actuală", a spus Daea.
Întrebat dacă are ceva să îşi reproşeze faţă de managementul situaţiei pestei porcine în România, Petre Daea a afirmat că singurul reproş este legat de faptul că nu s-au găsit soluţiile tehnice pentru eradicarea acestui virus, cu ajutorul unui vaccin sau medicament.
"Îmi reproşez că noi şi alte state nu putem să punem stavilă unei asemenea molime. Nu reuşim pentru că nu am găsit soluţiile tehnice să avem un vaccin sau să avem un medicament ca să putem scoate din suferinţă animalele. Din nefericire, nu am reuşit la această dată în cercetarea lumii să găsim soluţiile pe care le merităm să le avem în condiţiile în care este un asemenea virus, iată, este împânzit în Europa şi nu numai. Fermierii vor primi despăgubirile pe care trebuie să le primească. Acestea au şi fost date, cum este Carniprod, pentru animalele care au fost sacrificate. Facem multe lucruri bune în zootehnie pe care o să vi le spun la timpul potrivit. Zootehnizarea ţării este o prioritate pentru noi. Vreau să înţelegeţi că vorbiţi cu un agronom care are o viaţă întreagă în acest domeniu", a spus Daea.
La jumătatea lunii septembrie, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, aflat într-o vizită la Cluj, a menţionat că pesta porcină e o problemă pentru mai multe ţări europene şi că România poate beneficia de ajutor suplimentar pentru supravegherea cazurilor apărute.
"Aceasta nu este doar o problemă strict românească, multe ţări se confruntă cu pesta porcină, dar identificarea cazurilor a crescut în ultimele luni. Încercăm să vedem cum putem face mai mult în România, pentru a ne asigura că este detectată boala şi cum putem limita răspândirea bolii. Trebuie să ne gândim la măsuri de biosecuriate şi discutăm cu serviciile fito-sanitare pentru măsurile care ar ajuta la limitarea răspândirii bolii. Am discutat cu premierul Dăncilă şi cu ministrul Agriculturii să vedem cum îi putem ajuta financiar pe micii agricultori care cresc porci de carne în propria curte, pentru a trece peste această problemă", a subliniat Hogan.
Autorităţile de la Bucureşti, prin intermediul ministrului Agriculturii, Petre Daea, au solicitat, la Bruxelles, încă din luna iulie, sprijin financiar concret pentru fermierii români afectaţi de virusul pestei porcine africane şi de măsurile radicale de intervenţie ce au trebuit luate.
"Am socotit necesar, stimaţi colegi, să vă informez şi să mă folosesc de această întâlnire şi să solicit în numele ţării mele ajutor. De altfel, am transmis celor doi comisari, lui Phil (Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură n.r) şi lui Vytenis (Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate şi siguranţă alimentară n.r), o solicitare pentru un sprijin concret financiar, pentru a-i putea ajuta pe fermierii români greu încercaţi de prezenţa acestui virus şi de măsurile radicale de intervenţie necesare a fi luate. România apelează astfel la ajutorul financiar al UE, acordat în baza Regulamentului nr. 652 din 2014 şi Regulamentului nr. 1308 din 2013", susţinea oficialul român, în data de 17 iulie.
O altă întâlnire pe care ministrul Agriculturii a avut-o cu Phil Hogan pe tema virusului PPA a avut loc în cursul săptămânii trecute.
Prezenţa virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, luni, la evenimentul organizat de Ziarul Financiar, intitulat "Agricultura, sol fertil pentru dezvoltarea economică a României".
Citește și:
Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze
Carrefour închide încă un supermarket. Ce retailer îi va lua locul
Petre Daea a făcut anunțul! România a obţinut un angajament din partea Comisiei Europene
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

19 minute în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



