Anunț uriaș al ministrului Agriculturii, Petre Daea! Acesta a dezvăluit „cea mai mare investiție a țării”. În numai două săptămâni legea ar urma să fie gata.
Aflat la Titu, județul Dâmbovița, Petre Daea a afirmat, joi, că e preocupat de realizarea sistemului de irigaţii, susţinând că merită tot efortul, indiferent cât e de mare.
„Merită în România să facem efortul, indiferent cât este de mare, pentru a repune sistemul de irigaţii în ţară. La ora actuală avem pregătit pentru 1,2 milioane de hectare într-un an de zile. Anul acesta va merge apa de 2.000 de km de canal, apa gratuit, că am dat bani pentru apă gratuită, aţi văzut programul de guvernare. Ce s-a zis, se respectă”, a spus Daea, la o întâlnire cu producătorii din zona Titu.
Ministrul Agriculturii a adăugat că în scurt timp vor fi gata şi actele normative necesare, informează Agerpres.
„Ne-am dus la Uniunea Europeană şi am zis stop cadru, avem 431 de milioane pentru asociaţii, pentru organizaţii. Le avem pentru a da drumul pe Măsura 215? Da. Am făcut modificarea ca să puteţi să luaţi până la 30% şi instalaţii. Al doilea lucru, nu vom da drumul la această măsură acum, la 4.3, până nu facem modificarea în lege, unde să ne permită să dai şi acolo unde nu e pământul intabulat, pentru că sunt organizaţii unde oamenii vor să irige. În două săptămâni iese legea cu modificările respective, ca prin ordin al ministrului (...) să dăm drumul la sistem, să fie pus în operă. Asta e cea mai mare investiţie a ţării şi este obiectivul de care Guvernul se ocupă, iar eu nu am astâmpăr din acest punct de vedere”, a afirmat Daea.
Ministrul a spus că până acum s-au pus în funcţiune 26 de sisteme de irigaţii, nefuncţionale după 1989.
„Până acum am dat drumul şi dăm până în data de 30 mai la 26 de sisteme care nu au văzut apa după 1989. Cum? Cum putem noi. Am fost la Manoleasa la Botoşani, merge. Era tot canalul una cu pământul, 7,5 km. Când am început să săpăm am dat de dale. Hai să avem grijă de ele, am început să excavăm, să curăţăm secţiunea de scurgere a canalului, când ne-am dus la motopompe, la staţii, bombardament dacă dădea, mai lăsa ceva din ele. Au furat tot! Am intrat, mi-am dat drumul pe 15 metri în jos pe scară, să cobor acolo, un om, tot de vârsta mea, după mine. Presa ne căuta că am dispărut dintre ei. Şi noi eram unde trebuia. L-am întrebat pe omul acela: mata ştii să o pui în funcţiune? 'Domnu' ministru, ştiu, că eu am lucrat aici'. Pe 10 iunie ne-am apucat, pe 30 iunie am terminat-o, i-am făcut şi probele. Am găsit un loc unde era spartă, pe 30 iulie era gata, oamenii plângeau de bucurie”, a mai relatat ministrul Petre Daea.
Vezi și Dragoş Pătraru, noi dezvăluiri incendiare: Ce post i s-ar fi propus pentru a renunţa la emisiunea de la TVR
Răsturnare de situație în cazul averii Stelei Popescu: Cine va mai beneficia de bunurile sale
Atenție! Anunțuri-capcană! Aceste apartamente nu se află în Capitală! Cum sunt induși în eroare potențialii cumpărători
Petre Daea dezvăluie „cea mai mare investiție a țării”! Ce lege iese în două săptămâni
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-05-2018 21:00
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



