Petre Daea: 'Producţia de cereale de anul acesta depăşeşte 30 de milioane de tone'

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 03-12-2018 12:16

Actualizat: 03-12-2018 11:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România a realizat anul acesta peste 30 de milioane de tone de cereale, faţă de 27 de milioane de tone anul trecut, producţiile de porumb şi floarea soarelui ocupând primul loc în Uniunea Europeană, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.


"Producţia de cereale de anul acesta depăşeşte 30 de milioane de tone. La floarea soarelui am realizat peste 3,35 milioane de tone şi suntem pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), fiind cea mai mare producţie de până acum. La porumb mai avem de recoltat 0,5% din suprafaţă în judeţele din centrul tării, dar până în prezent am depăşit 18 milioane de tone. Şi la porumb suntem pe primul loc în UE"
, a spus Daea. Suprafaţa însămânţată anul acesta cu porumb a fost 2,415 milioane hectare iar la floarea soarelui de 1,01 milioane hectare.

În continuare acesta a precizat că, în câteva zile, vor fi anunţate datele definitive privind producţiile obţinute în aceste an, dar şi randamentul.

În acest an, recolta de grâu a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone, deşi, potrivit şefului MADR, a fost un an greu, în care "România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme".


Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,8 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,7 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.

Anul trecut, România a raportat o producţie totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, adică 1,4 tone pe fiecare român, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri şi porumb. Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, în timp ce la porumb, recolta "a sărit" la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape 6 tone la hectar. Şi la floarea-soarelui a fost consemnată o producţie record de 3,167 milioane de tone în 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.

Datele publicate pe 16 noiembrie de Oficiul European de Statistică (Eurostat) au arătat că România era a opta putere agricolă a Uniunii Europene în anul 2017.

"Producţia agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 432,6 miliarde de euro în 2017, cu 6,2% mai mare decât în 2016, statele membre cu cea mai mare producţie agricolă totală fiind Franţa (72,6 miliarde de euro sau 17% din totalul UE), Germania (56,2 miliarde euro sau 13%), Italia (55,1 miliarde euro sau 13%)", conform Eurostat.

Locurile următoare sunt ocupate de Spania (50,6 miliarde euro sau 12%), Marea Britanie (31,8 miliarde euro sau 7%), Olanda (28,9 miliarde euro sau 7%), Polonia (24,9 miliarde euro sau 6%) şi România (17,5 miliarde euro sau 4% din totalul UE).

"În România, valoarea producţiei agricole totale a crescut anul trecut cu 13,2%, în principal ca urmare a unei creşteri de 17,9% a valorii culturilor agricole, de 8,8% a valorii producţiei animale şi de 5,1% a valorii serviciilor agricole.

Vezi și

Cine i-a deschis calea lui Klaus Iohannis la parada militară de 1 Decembrie de la Alba și ce salariu are

Vizită-fulger în Costa Rica! Cine e afacerista care s-a dus la Elena Udrea


Azi intră în vigoare marea modificare! Cine primește bani de Ziua României

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri