Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns din nou în centru atenției cu o gafă pe care a făcut-o în direct la Antena 3. Acesta a declarat joi, referitor la comparația nefericită din urmă cu câteva zile dintre efectele Holocaustului și cele ale pestei porcine, că nu a vrut să jignească pe nimeni, ci să descrie durerea sufletească a fermierilor.
”Îmi declar respectul pentru toți membrii comunității evreiești și fac precizarea că am vrut să prezint situația deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noștri, cât și cei care gestionează această criză. Doamne ferește, nu am jignit pe nimeni în viața mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească și sper să fiu înțeles!”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii a făcut, zilele trecute, o comparație între victimele Holocaustului și porcii incineraţi, în ultima periodă, din fermele românești din cauza pestei porcine.
"Trebuie să sacrificăm, din nefericire, 45.000 de capete la Carniprod și avem o veste proastă, că virusul ar fi și în alt complex-care înseamnă 17.000-18.000 de capete. (...) Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente ca să ușureze boala. Singura metodă este sacrificarea. Porcii aceștia toți se incinerează (...), e o muncă extraordinară, acolo este că la Auschwitz, domnule. Gândiți-va că acolo sunt efective de porci care pleacă de aici, se asomează, trec dincolo în partea cealaltă și se pun pe foc. Alții se izolează. Procedura o fac medicii veterinari, care sunt la limita rezistenței psihice, ca să stai cu 2-3000 de porci pe zi să îi omori, se află în fața unei situații greu de explicat, dar mai ales greu de ținut ", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Antena 3.
Reprezentanții Opoziției i-au cerut demisia ca urmare a acestor afirmații.
Vezi și Surpriză totală! La ce salariu visează iubitul Elenei Udrea – Aceasta este funcția pe care și-ar dori-o
SURSE! Se dau lupte grele în interiorul Poliției Române! Al doilea om din Serviciu, „decapitat” la ordin?
Aceste mașini nu vor mai putea fi înmatriculate în România-Anunț făcut de directorul general al RAR, George Dincă
Petre Daea se scuză, după GAFA comisă în direct la Antena 3: În sufletul meu e multă durere
Trending

09:14Actual
Unde a ajuns să locuiască Liviu Dragnea. Fostul șef al PSD nu mai are nicio casă pe numele său și a apelat la o soluție de compromis

17 febPolitica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

17 febActual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

17 febPolitica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

17 febActual
Cozi uriașe urmează la Carrefour România, așteptate în această perioadă. Retailerul francez taie prețurile la 800 de produse în luna februarie până pe 31 martie

17 febActual
„Dedewoman”, noul nume al Carrefour. Un antreprenor român a făcut gluma anului

17 febPolitica
Momentele în care Anca Alexandrescu l-a sabotat pe Călin Georgescu la Realitatea Plus. Fostul candidat la prezidențiale nici nu apucase să intre în cursa pentru Cotroceni

08:32Actual
Televiziunea care dispare din grila Digi RCS RDS. Postul TV a fost obligat de CNA să își schimbe numele de urgență

17 febEconomie
Vin vremuri grele! Românii sunt avertizați să își facă un fond de siguranță financiară pentru perioade de criză

09:43Actual



