Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a scris, pe Facebook, că bugetul pentru 2019 prezintă aceleaşi vulnerabilităţi şi riscuri fiscale ca şi în anii precedenţi, adăugând că acesta este calculat pe o supraestimare a veniturilor pentru a căror nerealizare nu va răspunde „infractorii”
„Această postare conţine elemente esenţiale pentru o guvernare responsabilă a finanţelor publice şi dăunează grav infractorilor din tripleta Dragnea - Vâlcov - Teodorovici care ar fi trebui să ştie asta înainte de aprobarea bugetului pentru a înţelege cât de proastă este planificarea lor bugetară. În Raportul de ţară, care va fi publicat în această primăvară şi pe care l-a obţinut Partidul Naţional Liberal, Comisia Europeană desfiinţează politica fiscală a Guvernului din ultimii ani. Analiza Comisiei Europene arată că bugetul României este un buget fals, construit pe picioarele de lut ale unei politici fiscale care se bazează pe nişte venituri fictive”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Danca.
Liberalul a atras atenţia că experţii europeni spun că politica fiscală a Guvernului României este haotică, impredictibilă şi lipsită de orice asumare a responsabilităţii din partea celor care fac bugetul.
„În primul rând este criticată politica de cheltuieli bugetare a Guvernului care a crescut chetuielille sociale în dauna investiţiilor. Salariile din sectorul public au fost majorate într-o manieră ad-hoc (n.m. fără o fundamentare economică). În acelaşi timp, investiţiile publice au scăzut la cel mai mic nivel de la aderarea României în Uniunea Europeană în 2017 cu o uşoară creştere în 2018. Aceste politici au crescut deficitul bugetar şi au stimulat consumul privat în detrimentul creşterii economice pe termen lung.Pe de altă parte, la capitolul venituri, experţii Comisiei Europene avertizează că politica fiscală a Guvernului este lipsită de eficienţă şi plasează România între ţările cu unul dintre cele mai mici niveluri de colectare a taxelor din Uniunea Europeană.Ponderea veniturilor fiscale a rămas în 2017 la un nivel de 25,8% din PIB, cel mai mic nivel din 1996 până în prezent şi a doua cea mică pondere în PIB în Uniunea Europeană, mult sub media europeană de 40,2%”, se arată pe pagina de Facebook a purtătorului de cuvânt al PNL.
Ionel Dancă a punctat că eficienţa sistemului fiscal din România de a reduce sărăcia şi de a corecta inechităţile sociale este limitată.
”<O treime dintre români sunt expuşi riscului de sărăcie, cea mai mare pondere din populaţie în rândul statelor membre ale Uniunii Europene>, spun oficialii europeni. Pe partea de venituri fiscale, experţii europeni pun degetul pe rană şi arată vulnerabilitatea majoră a bugetului României, colectarea de TVA. <Diferenţa dintre TVA datorat şi TVA plătit este cea mai mare din Uniunea Europeană şi ajunge la 36% în timp ce media europeană este de 12%>. Cu alte cuvinte, mai mult de o treime din TVA datorat nu este plătit în România iar habarniştii lui Dragnea din Guvernul Dăncilă mizează în acest an pe o creştere a încasărilor din TVA de peste 10 miliarde de lei.”, potrivit lui Ionel Danca.
Potrivit purtătorului de cuvânt, oficialii europeni notează de asemenea o încălcare flagrantă a legii responsabilităţii fiscale de către membrii Guvernului României.
„Legea responsabilităţii fiscale cere ca Prim-ministrul şi ministrul Finanţelor Publice să semneze o declaraţie comună pe proprie răspundere că proiectul de buget şi strategia fiscală respectă regulile fiscale şi principiile responsabilităţii fiscale. În 2018, aceste reglementări fiscale au fost încălcate grosolan, atât în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi deficitul structural cât şi cu privire la cheltuielile de personal în raport cu totalul cheltuielilor guvernamentale, excluzând fondurile europene”, se mai arată pe pagina de Facebook a lui Ionel Danca.
Purtătărul de cuvânt al PNL a conchis că pentru nişte infractori obişnuiţi cu încălcarea legii, „nici în 2019 nu este respectată Legea responsabilităţii fiscale şi cu de la sine putere, Dăncilă şi Teodorovici s-au exceptat de la obligaţia de a semna o declaraţie pe propria răspundere că bugetul pentru 2019 respectă regulile şi principiile responsabilităţii fiscale”
În concluzie, Ionel Dancă a precizat că „bugetul pentru 2019 prezintă aceleaşi vulnerabilităţi şi riscuri fiscale ca şi în anii precedenţi şi cu toate acestea avem un buget cu o supraestimare a veniturilor pentru a căror nerealizare nu va răspunde nimeni pentru că pur şi simplu avem un buget construit de nişte infractori.
Conducerea Parlamentului a aprobat, sâmbătă, calendarul dezbaterii bugetului de stat pe 2019. Amendamentele vor fi depuse până luni, la ora 12.00, iar votul final este programat vineri.
Potrivit programului de dezbatere şi adoptare a bugetului de stat pe anul 2019, aprobat în şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, parlamentarii vor putea depune amendamente până luni, la ora 12.00, urmând ca până la ora 14.00 acestea să fie centralizate.
Comisiile de specialitate din Parlament vor da avize luni, de la ora 15.00.
Marţi şi miercuri comisiile de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor vor elabora rapoartele, acestea urmând a fi depuse la Birourile permanente reunite miercuri, la ora 15.00.
Şedinţa comună a celor două camere ale Legislativului pentru dezbaterea şi adoptarea proiectului bugetului de stat pe 2019 va începe miercuri, la ora 16.00.
Votul final este programat vineri, informeaza mediafax.ro
Vezi si
Atenție, români! Angajatorii au inventat un nou tip de bonus
Dezastru pentru acești români! Taxele și impozitele vor fi majorate
Vești mari! O parte din această categorie de angajați ar putea lucra și după vârsta de pensionare
PNL: ' Bugetul pentru 2019 prezintă aceleaşi vulnerabilităţi şi riscuri fiscale ca şi în anii trecuţi'
Trending

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepActual
Escrocheria prin telefon care îl păcălește și pe cel mai deștept. Crezi că te sună familia sau un prieten și rămâi fără bani în conturi

17 sepEconomie
Schema pe care ar urma să o facă PPC cu Flanco. Ce trebuie să știe românii care au facturi de la distribuitorul de energie

17 sepEconomie
Alimentele pe care nu trebuie să le consumi când iei antibiotic. Nutriționistul Tania Fântână explică ce se întâmplă în corpul tău când nu respecți regula

17 sepEconomie
Ar urma să apară primul BEES în România. Ce înseamnă, mai exact, venirea unui gigant spaniol pe piață

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Terasa din Mall Băneasa a patronilor Mobexpert. Dan Șucu și soția au gândit un loc de relaxare pentru clienții magazinului de mobilă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 septembrie 2026. Previziuni complete

08:30Social
Ajutor de încălzire 2026-2027: cine primește, plafoane venit, acte necesare, termen depunere
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Pensia minimă garantată 2026: cât este, cine primește și ce condiții trebuie îndeplinite

14:30Social
Șomaj tehnic 2026: cine primește indemnizația, cât este și cum se procedează legal

13:00Social
Modificări la Legea Pensiilor din 2026: vârsta de pensionare, stagiu de cotizare și punctaj

10:30Social
Indemnizație creștere copil 2026: plafonul de venit, durată și condiții de acordare

09:30Social



