Poliția a rupt norma duminică! A curs cu amenzi

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-05-2019 14:36

Actualizat: 12-05-2019 15:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Oamenii legii au demarat o amplă operațiune duminică. Sancţiuni în valoare de 78.737 de lei au fost aplicate în urma unei razii pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, efectuată de Poliţia municipiului Constanţa, împreună cu poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, duminică, în intervalul orar 0:00-8:00.


Potrivit unui comunicat al IPJ Constanţa transmis duminică AGERPRES, în urma controalelor, poliţiştii constănţeni au constatat 9 infracţiuni, dintre care 7 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, una pentru conducere cu permisul suspendat şi una pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.


„De asemenea, au fost legitimate 1.013 de persoane şi au fost controlate 1.082 autovehicule, fiind aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 122 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor este de 78.737 de lei", informează sursa citată.


În cadrul acţiunii au fost reţinute 13 permise de conducere şi au fost retrase 24 certificate de înmatriculare.


În razie au fost angrenaţi 145 de poliţişti rutieri, de investigaţii criminale şi ordine publică.

Vezi și Atomica a fost lansată! Cine ar fi, de fapt, omul din spatele Vioricăi Dăncilă

Afacerea cu care Radu Mazăre a cucerit Madagascarul! Conexiunea cu un trib


Atenție! Se schimbă vârsta de pensionare, începând de azi! Milioane de români sunt vizați
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri