Începând de astăzi, au intrat în vigoare noile restricții. Poliția și Jandarmeria au și început controalele.
Vezi și Restricțiile care au intrat în vigoare astăzi: Unde au voie persoanele nevaccinate și ce le este interzis
În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, a continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
Polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 565 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară, la nivel național.
Au fost efectuate 112.095 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse. În urma activităților derulate, a fost constatată 1 infracțiune de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind întocmit 1 dosar penal. De asemenea, au fost aplicate 3.121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 642.650 de lei, informează Poliția Română, într-un comunicat de presă.
Poliția și Jandarmeria au început controalele, după intrarea în vigoare a noilor restricții! Acțiune de noapte
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 25-10-2021 09:33
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

5 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



