Alimentele de bază au suferit, în ultima vreme, scumpiri repetate. Astfel, pentru a-și umple coșul de cumpărături, românii scot din buzunar cu 20-30 de lei mai mult decât în toamna anului trecut.
Dacă în septembrie 2021, un bucureştean plătea 80 de lei pentru un coş de cumpărături cu alimente de bază precum pâine, lapte, carne, ouă şi chiar apă, suc şi bere, luna aceasta preţul aceluiaşi coş sare de 100 de lei, fiind cu 20-30 de lei mai scump, se precizează într-o analiză a zf.ro.
În contextul izbucnirii războiului din Ucraina, care a declanşat creşterea preţurilor cerealelor pe bursă, rapiţa, grâul şi porumbul fiind cu 50% mai scumpe faţă de acum şase luni.
Cele mai importante creşteri de preţ le-au avut făina şi uleiul. Aceste creşteri de preţ la raft au transpus practic creşterea preţurilor cerealelor.
În cazul făinii, baza este grâul, iar o tonă costă 380 euro/tonă, în creştere cu 60% faţă de acum şase luni, arată datele EuroNext.
În cazul uleiului, baza este floarea-soarelui, iar o tonă de seminţe de floarea-soarelui costă 1.200 dolari/tonă, adică circa 1.000 euro/tonă, conform Mundus Agri, platformă de ştiri şi tranzacţionare pentru piaţa internaţională a mărfurilor alimentare şi furajere.
Creşteri importante de preţ au avut şi băuturile. În unele lanţuri de magazine, apa plată de doi litri (bax şase sticle) a crescut cu aproape 2 lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 10%.
Prin intermediul platformei online Monitorul Preţurilor, consumatorii pot verifica atât preţurile alimentelor, cât şi pe cele ale carburanţilor, fără a necesita deplasarea în locaţiile fizice ale magazinelor sau ale benzinăriilor.
Portofelele românilor au început să se golească mai repede! Coșul de cumpărături, cu 20-30 de lei mai scump!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-03-2022 11:37
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



