Premierul ungar Viktor Orban, a transmis că nu vede nicio probemă în a plăti gazele rusești în ruble. Ungaria este prima ţară care rupe unitatea Uniunii Europene în acest subiect, scrie news.ro
”Nu vedem nicio problemă în plata în ruble. Dacă asta vor ruşii, vom plăti în ruble”, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, la Budapesta, premierul ungar Viktor Orban.
Moscova a ameninţat să oprească aprovizionarea cu gaze naturale a ţărilor ”neprietene” care refuză să plătească în ruble, o măsură care ar afecta în principal Uniunea Europeană (UE), foarte dependentă de gaze naturale ruseşti.
Ungaria este prima ţară care rupe unitatea UE în acest subiect.
Celelalte state membre UE au refuzat orice plată în ruble către Moscova, care caută, în acest fel să-şi susţină moneda.
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a estimat că UE nu are niciun rol de jucat în aprovizionarea cu gaze naturale, ”reglementată de un ontract bilateral”.
”Voinţa Comisiei Europene (CE) de a avea un răspuns comun al ţărilor importatoare nu ne pare necesară”, a apreciat el.
”O soluţie tehnică” în vederea uneiimplementări a schimbului valutar urmează să fie găsită până la efectiarea viitoarei plăţi către gigantul rus Gazprom - la sfârşitul lui mai -, a precizat el, în contextul în care Ungaria este foarte dependentă de livrări energetice ruseşti.
CE a propus marţi Celor 27 să-şi înăsprească sancţiunile impuse Moscovei printr-o oprire a achiziţiilor de cărbune rusesc - care reprezintă 45% din importurile UE - şi printr-o închdere a porturilor europene navelor ruseşti.
Însă impunerea unei eventual embargo petrolului rus - care reprezintă 25% din achiziţiile UE - şi gazelor naturale ruseşti - care reprezintă 45% din importurile UE - este negociată dur între stetele membre UE.
În afară de Ungaria, Germania şi Austria şi-au exprimat în mod public reticenţa, scrie news.ro
Poziţie contrară UE! Ungaria s-a declarat pregătită să plătească gazele naturale ruseşti în ruble
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



