Premieră pentru Digi! Ce lansează RCS&RDS

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 27-08-2018 17:32

Actualizat: 28-08-2018 12:00

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Este o premieră pentru Digi, gigantul controlat de către Zoltan Teszari! Digi | RCS & RDS lansează prima campanie de imagine a grupului, prin care aduce în atenția publicului povestea companiei și evoluția acesteia, în paralel cu transformarea societății românești.


Sub sloganul "De 25 de ani, conectați #Nelimitat", campania vorbește despre modul în care Digi | RCS & RDS a intrat în viețile românilor, odată cu televiziunea prin cablu, continuând cu internetul și telefonia fixă și mobilă. În peste 25 de ani de activitate, compania a devenit unul dintre reperele pieței de comunicații electronice, în regiune, iar creșterea sa a atras și nevoia transformării.


„Campania arată cum Digi | RCS & RDS a contribuit la îmbunătățirea vieții românilor, introducând treptat tehnologii tot mai performante și conținuturi tot mai diverse. Azi, grație unei viziuni de business curajoase, suntem lideri în România pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și a serviciilor de internet. Ca să ajungem aici, am muncit, am inovat, am experimentat, am făcut pionierat în domeniul telecomunicațiilor. Așa am reușit să le oferim milioanelor de abonați servicii de comunicații electronice de cea mai bună calitate la prețuri competitive și să ducem brand-ul Digi dincolo de granițe, în Ungaria, Spania, Italia. Suntem mândri de aceste reușite ale echipelor noastre, obținute cu ajutorul unei rețete unice: am fost și suntem conectați nelimitat la aspirațiile românilor”, a spus Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi | RCS & RDS.


Un spot TV inspirat de o ”istorie personal
ă


Spotul TV este ”piesa de rezistență” a campaniei și povestea sa se construiește pe baza momentelor cheie din existența unui român născut în zilele Revoluției din 1989.

Pentru a duce mai departe conceptul, producția spotului TV a fost realizată cu oameni obișnuiți, care lucrează împreună pentru idealurile lor. Asistenta medicală în rolul mamei, pensionarul pasionat de electronică în rolul bunicului mecanic de motociclete, modelul în rolul mamei tinere sunt doar trei dintre ei. Alți 80 de figuranți și 17 protagoniști completează reprezentarea - simbol a milioanelor de români conectați #nelimitat de un singur nume - Digi.

Locațiile în care s-a filmat sunt la fel de diverse precum momentele scenariului - un garaj din Militari, Școala generală nr. 8 Câmpina, o terasă din zona Ateneului Român, Barajul Paltinu (Prahova), un bar, o stradă veche din București și câteva cadre pe platourile Castel Film.

Campania se desfășoară timp de o lună, începând din 27 august, la TV, radio, în online și social media. În perioada octombrie - noiembrie, spotul va rula și în cinematografe. Clipul poate fi urmărit aici, iar materialele campaniei sunt disponibile pe site-ul https://conectatinelimitat.digiromania.ro/.

Vezi și Totul despre noua Lege a pensiilor! Milioane de români sunt vizați

Dezvăluire grea! Cine este cuscrul lui Liviu Dragnea și cu ce se ocupă tatăl miresei lui Ștefan Valentin Dragnea


EXCLUSIV! Neașteptat! Cum îi bagă bani în buzunar protestatarii #Rezist fiului lui Liviu Dragnea

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri