sursa foto:  gov.ro

Premierul Florin Cîțu, mesaj sincer: ‘Medicii și întreg personalul sanitar sunt adevărații eroi ai acestei perioade’

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Sănătăţii, în care arată că medicii şi întreg personalul sanitar sunt „adevăraţii eroi ai acestei perioade” şi le mulţumeşte acestora pentru tot efortul depus, subliniind că un acces „echitabil” la sănătate presupune existenţa unui sistem sanitar funcţional, dar şi „solidaritate şi responsabilitate” din partea fiecăruia, „cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor”.

„Marcăm, astăzi, Ziua Mondială a Sănătăţii, consacrată conştientizării unor probleme de sănătate publică prioritare la nivel global în viziunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Tematica aleasă pentru anul acesta pune accent pe accesul echitabil la servicii de sănătate, obiectiv foarte important mai ales în contextul pandemiei prin care trecem din cauza unui virus care nu ţine cont de nivelul de dezvoltare economică.

Acces echitabil presupune existenţa unui sistem sanitar funcţional, la standardele prezentului, dar şi solidaritate şi responsabilitate din partea fiecăruia dintre noi, cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor, deopotrivă. De cealaltă parte, medicii şi întreg personalul sanitar sunt adevăraţii eroi ai acestei perioade şi le mulţumim pentru tot efortul pe care-l depun în slujba sănătăţii şi a vieţii”, afirmă Florin Cîţu în mesajul său.

Premierul subliniază că efortul de a pune capăt pandemiei este unul „comun, concertat”.

„O singură acţiune, un singur om sau o singură ţară nu sunt de ajuns să învingă noul coronavirus. România este atât parte a efortului, cât şi printre beneficiarii solidarităţii europene, prin vaccinurile anti-COVID-19 pe care le-am primit şi vom continua să le primim în lunile următoare. Este însă nevoie de noi toţi ca să câştigăm această luptă, să facem tot ce ţine de fiecare pentru a ne proteja de virus, pentru a-i proteja şi pe ceilalţi. Suferinţa celor care s-au îmbolnăvit, vieţile curmate de virus, dar şi costurile economice şi sociale de până acum ale pandemiei sunt argumente suficiente pentru a reflecta asupra soluţiilor pe care le avem la îndemână pentru a ieşi cât mai curând posibil din această criză sanitară”, mai spune Cîţu, informează agerpres.ro

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare