Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: Tinerii reprezintă viitorul. România se poate baza pe noile generații

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 12-08-2023 12:03

Actualizat: 12-08-2023 11:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro










Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj sâmbătă, 12 august, cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Tineretului.

,,Tinerii reprezintă viitorul, iar energia vârstei lor și entuziasmul cu care pășesc în viață au nevoie de perspective reale pentru a le pune în valoare potențialul.

Mă bucur că am avut chiar în aceste zile ocazia de a discuta cu reprezentanți ai tinerilor, care mi-au întărit convingerea că România se poate baza pe noile generații, pe spiritul lor inovator și pe dorința de a performa.

Simțim lucrul acesta ori de câte ori valoarea unor tineri români și rezultatele lor sunt apreciate în plan intern și chiar internațional, dar în egală măsură avem datoria să venim cu soluții la problemele generației lor, iar la nivelul Guvernului menținem un dialog constant cu asociațiile reprezentative, pe teme de educație, sprijin și oportunități pentru tineri.

Astăzi, de Ziua Internațională a Tineretului, le urez La Mulți Ani tinerilor din România și din întreaga lume! Energia voastră ne inspiră și ne mobilizează!”, este mesajul transmis sâmbătă, 12 august, de către Marcel Ciolacu.




Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri