Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL de luni, că partidul va propune coaliţiei o creştere a pensiilor de 15%, în cazul în care bugetul pentru anul viitor va permite acest lucru.
„Am discutat la nivelul partidului că trebuie să găsim soluţia prin care să acoperim creşterea inflaţiei care e de peste 15%. Dacă bugetul va permite, propunerea PNL este de 15%”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat luni la finalul BPN al PNL ce procent pentru majorarea pensiilor va propune în coaliţie.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, despre creşterea pensiilor, că i se pare un pic incorect să mărească o pensie de 18.000 de lei cu 2.700 de lei. El a precizat că doreşte totuşi să fie corecţi cu toată lumea, şi pentru cei cu venituri mai mari dar mai ales pentru cei cu venituri mai mici.
De asemenea, ministrul Muncii Marius Budăi a precizat că la nivel guvernamental se discută despre o majorare a pensiilor cu 10 la sută, plus sprijinirea pensionarilor cu pensii mici şi a categoriilor vulnerabile mai ales pe perioada iernii.
O decizie finală va fi luată, însă, în cadrul coaliţiei, iar aceasta va fi anunţată de liderii coaliţiei de guvernare. În prezent, potrivit lui Budăi, este în lucru bugetul pe anul 2023, conform news.ro
Premierul Nicolae Ciucă, despre creșterea pensiilor: 'Dacă bugetul va permite, propunerea PNL este de 15%'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



