Preşedintele american Joe Biden a asigurat, luni,într-un discurs susţinut la Casa Albă că „americanii pot avea încredere în faptul că sistemul bancar este solid”
,,Depozitele voastre vor fi disponibile când veţi avea nevoie de ele”, a mai asigurat preşedintele american, promiţându-le de asemenea contribuabililor americani că nu vor plăti pierderile acestui faliment bancar, declanşat săptămâna trecută de un val de retrageri ale depozitelor, relatează AFP, citată de Agerpres.
El a cerut Congresului să consolideze reglementarea acestui sector, înăsprită după falimentul Lehman Brothers din 2008, dar relaxată ulterior de preşedintele Donald Trump.
Biden promisese deja duminică, într-o postare pe Twitter, că vinovaţii pentru falimentul Silicon Valley Bank vor fi traşi la răspundere. „Nu ne vom opri aici” şi „vom face tot ce este necesar”, a mai spus liderul de la Casa Albă în scurta sa alocuţiune de luni.
Prin intervenţia sa matinală de luni, liderul de la Casa Albă încearcă să evite ca panica să pună stăpânire pe întregul sistem financiar mondial. El caută să alimenteze resursa cea mai preţioasă a pieţelor, şi anume încrederea, singura care poate preveni un efect de contagiune pe pieţe.
Autorităţile încearcă la rândul lor să evite cu orice preţ o stare de panică ce ar împinge deponenţii la retrageri masive din bănci, un „bank run” cu efecte potenţial devastatoare, şi au luat atât în SUA cât şi în Europa măsuri pentru protejarea depozitelor la SVB, o bancă preferată de companiile din sectorul IT.
Astfel, autorităţile americane au anunţat duminică garantarea retragerii tuturor depozitelor de la banca SVB şi de la Signature Bank, o altă bancă închisă de organismul de reglementare al SUA. De asemenea, Rezerva Federală (FED) s-a angajat să împrumute fondurile necesare altor bănci care ar avea nevoie de lichidităţi pentru a putea onora cererile de retragere a depozitelor.
În paralel, autorităţile americane au scos la licitaţie SVB, cu obiectivul de a găsi cât mai repede un cumpărător. Această cursă contra-cronometru aminteşte de 13-14 septembrie 2008, când un demers similar a fost încercat pentru Lehman Brothers, dar în final a eşuat cu consecinţe dramatice pentru tot sectorul financiar şi economia mondială.
În acest timp, Trezoreria de la Londra a anunţat că filiala britanică a SVB a fost vândută către HSBC pentru suma simbolică de o liră sterlină, iar „începând de astăzi, clienţii SVB UK vor avea acces normal la depozitele lor şi la serviciile bancare”.
Președintele Joe Biden dă asigurări, după prăbuşirea Silicon Valley Bank: Sistemul bancar este solid
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



