Secretarul adjunct al NATO a venit la Constanța, unde are loc lansarea cărții „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. La eveniment a venit și Gheorghe Hagi, alături de soția sa, Marilena Hagi, dar și Puiu Hașotti, fostul ministru al Culturii din România.
Cu acest prilej, Mircea Geoană a fost întrebat ce șanse are Klaus Iohannis să câștige cursa pentru postul de la NATO. Iată prima sa declarație:
„Nu comentez. E o chestiune pe care aliaţii o decid. Este dreptul lor exclusiv. E singura chestiune în care secretarul general sau eu nu avem niciun fel de rol şi nici nu dorim să comentăm un astfel de subiect. Este foarte important ca după un mandat de mare succes al lui Jens Stoltenberg, aliaţii să decidă prin consens şi sperăm cât mai rapid cu putinţă un succesor care să poată să conducă această organizaţie atât de importantă în anii care vin, care vor fi la fel de complecşi şi de provocatori”, a declarat Mircea Geoană, potrivit Știrile Pro TV.
CITEȘTE ȘI: Salariul lui Mircea Geoană la NATO este uriaș: „Ca să-i ai pe cei mai buni, trebuie să-i plătești bine”. Ce spune despre românii angajați la Organizația Nord Atlantică
Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la NATO. Vrea o funcție mai mare decât are Mircea Geoană
În vremea în care Mircea Geoană este secretar general adjunct la NATO, Klaus Iohannis a anunțat că vrea să aibă o funcție care să fie chiar mai mare de atât! Nu mai poate prinde un mandat la Palatul Cotroceni, dar a țintit mult mai sus de atât, dorind să fie secretar general!
„Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general NATO. E o candidatură a României, angajamentul meu ferm față de valorile NATO”, a spus Klaus Iohannis.
Anunțul lui Klaus Iohannis vine la scurtă vreme după ce a apărut informația potrivit căreia România și-ar fi notificat aliații din NATO că vrea să-l propună pe președinte pentru funcția de secretar-general al Alianței.
Precizăm că principalul candidat care ar putea lua funcția lui Jens Stoltenberg este Mark Rutte. El ar fi „rivalul” numărul 1 al lui Klaus Iohannis. Mircea Geoană, așa cum reiese din declarațiile sale, nu se va putea implica în susținerea șefului statului.
CITEȘTE ȘI: Ce boală a avut, în realitate, Mircea Geoană, adjunctul secretariatului general NATO. Adversarul lui Marcel Ciolacu a dat cărțile pe față și a vorbit despre sănătatea sa
















