Prima reacție a lui George Simion, după ce Parchetul General a deschis dosar penal pentru AUR: 'Frații Muraru au luat parte, în tinerețe, la activități legionare'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 10-01-2022 18:42

Actualizat: 10-01-2022 18:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

George Simion a reacționat pe pagina de socializare, după ce Parchetul General a deschis un dosar penal pentru AUR, pentru minimalizarea Holocaustului.


Liderul AUR reamintește că aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, a acuzat că frații Muraru au luat parte, în tinerețe, la activități legionare, iar azi Parchetul General s-a sesizat, acuzând AUR de minimalizarea Holocausului.


„O fi coincidență că astăzi s-a sesizat din oficiu Parchetul General pentru comunicatul AUR după ce aseară i-am acuzat pe frații Muraru într-o emisiune televizată că au luat parte, în tinerețe, la activități legionare?!”, 
este mesajul lui Simion.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi text care spune „۲ PNL”

Ce a transmis astăzi Ministerul Public:


<<Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:

La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”>>.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri