Mai mulți primari aleși de pe listele Pro România și PMP au fost înregimentați de Partidul Social Democrat.
Trebuie precizat că, înainte de a trece la social-democrați, aceștia au fost primari independenți. În prezența prim-vicepreședintelui PSD, vicepremierul Sorin Grindeanu, Silviu Hurduzeu a anunțat înscrierea în partid a unui număr important de primari cărășeni care nu aveau nicio culoare politică, informează Express de Banat.
Este vorba despre primarii Nicolae Beg (Marga), Victor Terteleacă (Iablanița), Sergiu Toma (Rusca Montană), Florin Curița (Dalboșeț), Ion Văcărescu (Goruia), Petru Furdui (Berzasca), Ioan Popovici (Păltiniș), Gheorghe Coilă (Buchin), Ion Țicheriu (Brebu), Vichente Suru (Bucoșnița), Ilie Hașcă (Topleț) și Ilie Canea (Lăpușnicel).
„Sunt 12 adeziuni ale unor primari, în unanimitate au fost aprobate, începând de azi sunt membri PSD”, a anunțat președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu.
Senatorul Ion Mocioalcă a precizat că, înainte de a semna adeziunile la PSD, cu toții și-au căpătat statutul de independent. Asta după ce au fost excluși din partidele pe listele cărora au fost aleși: Pro România, respectiv PMP.
„De cuminți ce-au fost, pentru că au fost prezenți la toate ședințele PSD, au fost excluși, devenind independenți. Nu-și pierd mandatele de primari!”, a spus zâmbind Mocioalcă.
Ion Mocioalcă a fost secretar general la Pro România, partidul lui Victor Ponta.
Primarii lui Traian Băsescu și Victor Ponta, înregimentați de PSD!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 19-02-2022 15:12
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

23 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



