Primarul Capitalei, Gabriela Firea a inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu General, ce va avea loc pe 23 august, o metoda de rezolvare a problemei încălzirii centralizate din București.
În urma ședinței din 23 august se va decide majorarea cu 1,26 miliarde de lei a capitalului social al Campaniei Municipale Energetica București.
Majorarea se dorește pentru a prelua creanțele deținute de către creditorii ELCEN, cât și a investițiilor realizate de aceștia.
Capitalul social al firmei pe care Primăria Capitalei o deține va fi de 1,56 miliarde de lei.
Se pare că Gabriela Firea i-a prezentat premierului soluția pe care Primăria a gasit-o în reorganizarea ELCEN și RADET, care în acest moment sunt în insolvență, scrie capital.ro.
"Această companie municipală va prelua şi va opera activele ELCEN, creându-se astfel premisele pentru continuarea procedurilor de atragere de fonduri structurale nerambursabile disponibile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi de finanţări rambursabile bancare acordate de instituţii financiare internaţionale", a declarat Primăria.
Vezi și Surprize-surprize! Cine este, de fapt, „UMBRA” lui Klaus Iohannis și ce salariu are
Jandarmeria dă numele procurorului militar care ar fi supravegheat protestul din Piața Victoriei! Despre cine este vorba și ce avere are acesta
S-a aflat cine este bărbatul în alb care a coordonat jandarmii! Ce funcție și ce salariu are
Primarul Capitalei aduce vești bucureștenilor! Cum va rezolva problema încălzirii centralizate
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual



