Primele declarații ale Regelui Charles al III-lea după ce a fost diagnosticat cu cancer. „Nu pot decât să-mi prezint scuzele”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 08-02-2024 19:58

Actualizat: 08-02-2024 20:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Anunțul făcut de Palatul Buckingham potrivit căruia Regele Charles al III-lea este bolnav de cancer a făcut înconjurul lumii. La câteva zile distanță, suveranul britanic a oferit o primă declarație publică. 


În urmă cu câteva zile, Palatul Buckingham a anunțat că
Regele Charles al III-lea suferă de cancer. Nu au fost însă oferite mai multe detalii în privința naturii afecțiunii monarhului britanic. Vestea a produs un val de tristețe în întreaga lume, Charles al III-lea primind un val de mesaje de încurajare.

(NU RATA: Cel mai bogat român, Daniel Dines, a scos la vânzare sediul UiPath din România. Cine a făcut deja o ofertă)

Regele Charles al III-lea, primul mesaj după cumplitul diagnostic


După primirea veștii, regele Charles al III-lea şi-a suspendat activităţile publice: Totuși, suveranul britanic îşi va continua îndatoririle de stat, inclusiv ședințele săptămânale cu premierul britanic Rishi Sunak.

În cursul zilei de joi, 8 februarie 2024, Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a transmis primul său mesaj după anunțarea diagnosticului de cancer.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la declararea independenței Grenadei, țară din Caraibe care face parte din Commonwealth, monarhul britanic a transmis un mesaj prin care și-a cerut scuze pentru faptul că nu poate fi prezent la acest eveniment istoric. Totodată, Regele Charles al III-lea a ținut să-și exprime "cea mai profundă admiraţie" pentru evoluţia Grenadei din ultimele cincizeci de ani.
„Nu pot decât să-mi prezint scuzele că nu pot fi alături de voi în persoană pentru a sărbători acest eveniment istoric. Împreună, aţi făcut din Grenada un exemplu de democraţie, de drepturi ale omului şi de stat de drept”, a transmis Regele Charles al III-lea.

Grenada este una dintre ţările componente ale Commonwealth, comunitatea de state independente moştenite de la Imperiul Britanic, alcătuită din Regatul Unit şi coloniile sale, al căror şef de stat este regele Charles al III-lea.

 Regele Charles suferă de cancer


Diagnosticul Regelui Charles a fost făcut public la scurt timp după ce acesta a fost supus unei intervenții pentru tratarea unei prostate mărite benigne pe 26 ianuarie. Totuși, potrivit unor surse regale, forma de cancer nu este asociată cu prostata. Monarhul a început să primească tratament la scurt timp după stabilirea diagnosticului.
„În timpul recentei proceduri spitalicești a Regelui pentru mărirea benignă a prostatei, a fost observată o problemă separată de îngrijorare. Testele de diagnosticare ulterioare au identificat o formă de cancer”, a clarificat luni Palatul Buckingham într-un comunicat.

(VEZI ȘI: Când se vede în România interviul lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin. Planeta întreagă așteaptă dezvăluirile care „vor arunca America în aer”)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri