Varujan Vosganian trage un puternic semnal de alarmă. Politicianul anunță că, potrivit prognozelor, în patru ani de guvernare PNL-USR-PLUS, datoria publică va crește la 500 de miliarde de lei.
În sprijinul afirmațiilor sale, acesta prezintă un raport al Băncii Mondiale, conform căruia „datoria publică a României va ajunge în 2023 la 62,2% din PIB, de la 47% cât e azi și de la 35% cât era la începutul lui noiembrie 2019, când PNL a preluat guvernarea, pentru a o împărți apoi cu USR+”.
„Prognozele avertizează că în patru ani de guvernare PNL-Plus-USR datoria publică va crește cu 500 de miliarde de lei, adică o jumătate de trilion !!!
Această veste, care ar fi trebuit să șocheze opinia publică românească, a trecut neobservată. Asta arată cât de mult ne-au sucit mințile Covidul și campania de vaccinare.
Într-un recent raport, Banca Mondială ne spune că datoria publică a României va ajunge în 2023 la 62,2% din PIB, de la 47% cât e azi și de la 35% cât era la începutul lui noiembrie 2019, când PNL a preluat guvernarea, pentru a o împărți apoi cu USR+.
Cifra, pe care guvernanții n-o neagă, este năucitoare. Florin Cîțu spunea în noiembrie 2020: „Ne îndreptăm către media țărilor emergente” (care este aproape de 70% din PIB potrivit FMI)).
Să explicăm puțin de ce spun că cifra este năucitoare. În octombrie 2019 (ultima lună înaintea transferului de putere de la PSD la PNL) datoria publică de 35% din PIB reprezenta, pentru un PIB de cca 220 mld euro, cam 77 mld euro ( aprox. 365 mld lei). În prezent (ianuarie), datoria publică de 47,8% din PIB înseamnă 103 mld euro, adică 504 mld lei. Pentru sfârșitul anului 2023, Banca Mondială prognozează o datorie publică a României de 62,2% din PIB. Cum Produsul intern brut se evaluează a fi la sfârșitul lui 2023 de cca 270 – 280 mld euro, înseamnă că datoria publică va urca la peste 170 mld euro, adică (cel puțin) 865 mld lei.
Cu alte cuvinte, în patru ani, datoria publică a României urmează să se majoreze cu incredibila sumă de 500 000 000 000 lei (noi, nu vechi), adică jumătate de trilion de lei, echivalentul a cca 100 mld de euro!!! Și asta în condițiile în care de banii aceștia nu se construiește nimic, nici căi ferate rapide, nici autostrăzi, nici poduri, nici aeroporturi. Utilizarea datoriei publice pentru modernizarea infrastructurii ar fi fost o resursă importantă. O resursă ce se va irosi. O datorie publică de peste 170 mld de euro, la stadiul de capitalizare a piețelor financiare din România și la nivelul de colectare a veniturilor fiscale, se transformă din resursă într-o vulnerabilitate amenințătoare.”, spune Vosganian.
Prognoză devastatoare: În 4 ani de guvernare PNL-USR-PLUS, datoria publică va crește cu 500 de miliarde de lei!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-05-2021 14:02
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



