La 4 ani de mandat, președintele Klaus Iohannis lansează un important proiect, ce a fost promis în campanie.
Miercuri, 5 decembrie, ora 17:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc lansarea în dezbatere publică a rezultatelor proiectului inițiat de președintele Klaus Iohannis, „România Educată”
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, proiectul „România Educată” reprezintă cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. La dezbatere au participat peste 10.000 de persoane, iar la elaborarea documentelor lansate cu această ocazie au contribuit peste 60 de instituții publice, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai actorilor din domeniu.
"Acest demers exprimă dorința Președintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect", precizează Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, în cadrul evenimentului de la Palatul Cotroceni va fi lansat și site-ul proiectului, unde rezultatele vor fi disponibile pentru consultare și unde toți cei interesați sunt invitați să transmită opinii și sugestii.
Vezi și Lovitură devastatoare pentru Elena Udrea și Alina Bica! Anunț dezastruos
Bomba a fost detonată! Cine o va înlocui pe Carmen Dan la Interne
Cine i-a deschis calea lui Klaus Iohannis la parada militară de 1 Decembrie de la Alba și ce salariu are
Proiect important inițiat de Klaus Iohannis! Ce își dorește președintele
Trending

26 marActual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

26 marActual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

26 marActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026

08:34Politica
Ciprian Ciucu anunță concedieri masive. Dispar sute de posturi de la Primăria Capitalei

12:54Actual
Carnea de miel, între tradiție și pericol alimentar. Recomandări ANSVSA pentru consum în siguranță
Articole Similare

12:54Actual
Carnea de miel, între tradiție și pericol alimentar. Recomandări ANSVSA pentru consum în siguranță

26 marActual
Mai avem Lumina Sfântă în 2026? Anunț oficial de la Ambasada României în Israel

26 marActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026

26 marActual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

26 marActual



