Un nou proiect de lege controversat: Curtea de Conturi a constatat PREJUDICII, aleşii pregătesc o AMNISTIE FISCALĂ

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 25-03-2018 23:09

Actualizat: 25-03-2018 20:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Aleşii din Senat pregătesc o nouă lege controversată. Deşi Curtea de Conturi a constatat prejudicii importante, mai mulţi parlamentari PSD au decis să dea o nouă amnistie fiscală. Care sunt persoane vizate de acest proiect?


Beneficiari sunt cei care au primit ajutoare de urgență din partea statului. Curtea de Conturi a constatat prejudicii și a cerut restituirea sumelor. Aleșii PSD care au depus proiectul de lege în Senat spun că auditorii au cerut documente justificative pentru banii cheltuiți, deși Ministerul Muncii a transmis primăriilor că nu este nevoie de aceste acte, la dosare.


Propunerea legislativă aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând acordarea ajutoarelor de urgență persoanelor aflate în stare de dificultate, pe care acestea trebuie să le restituire unităților administrativ-teritoriale, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.


Vor fi exonerate de la plata sumelor nerecuperate persoanele aflate în stare de dificultate cărora li s-au acordat ajutoare de urgență, date prin hotărâri ale consiliilor locale. La data intrării în vigoare a legii, încetează plata de către persoanele aflate în dificultate a acestor sume.


Vezi și Un gigant german intră în forță pe piața locală! Cine îl aduce în România, în luna aprilie

Inițiatorii precizează că aceste ajutoare de urgență au fost acordate pentru intervenții chirurgicale, care impun costuri suplimentare necompensate, sau și pentru achiziționarea de dispozitive medicale sau fiziologice nesubvenționate de CNASS, cum ar fi proteze sau cărucioare pentru adulți sau copii.

Aceste sume au mai fost folosite pentru achiziționarea de medicamente necompensate sau pentru acoperirea procentului necompensat. Este vorba de familii cu venituri sub 200 de lei pe membru de familie, aflate în situații de nevoie, conformate prin anchetă socială, conform libertatea.ro.

Sumele au mai fost acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare a persoanelor fără venituri care nu sunt beneficiare de ajutor social și care nu beneficiază de ajutor de deces dar și pentru persoanele eliberate din penitenciar, care nu au sprijin material și financiar, în vederea prevenirii marginalizării sociale și integrării în societate.

Parlamentarii precizează că în rapoartele Curții de Conturi se precizează că autoritățile locale au urmat corect procedura de acordare a ajutoarelor de urgență, dar auditorii au susținut că ulterior acordării sumelor trebuiau depuse la dosar de către solicitant a unor documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele acordate cu titlu de ajutor de urgență.

Vezi și Atenție mare! Dacă primiți un apel de pe aceste numere, NU sunați înapoi! Vă veți trezi cu facturi imense

”Dorim să scoatem în evidență faptul că Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în răspunsuri scrise emise autorităților locale, a subliniat că legislația în domeniu nu prevede prezentarea de documente care să ateste modul în care beneficiarul a utilizat sumele. În plus, având în vedere că discutăm de sume acordate și în 2010, există dificultăți în a recupera aceste sume, deoarece mulți dintre beneficiari au decedat între timp, iar alții sunt extrem de săraci, motiv pentru care au fost și eligibili pentru a primi aceste ajutoare de urgență”, mai spun parlamentarii.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri