Proiect senzațional al Primăriei Capitalei! De ce vor beneficia mii de copii din București

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 14-09-2018 16:49

Actualizat: 14-09-2018 15:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primăria Capitalei aduce vești bune pentru elevii din București. Sunt vizați cei cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani. Aceștia vor primi un ajuto financiar neașteptat.


Elevii din București vor primi aparate ortodontice gratuite, din
17 septembrie 2018. De luni, elevii din București, cu vârsta între 7 și 16 ani, vor beneficia de un ajutor financiar de
750 de lei, pentru un aparat sau de
1.500 de lei, pentru două aparate.


IMG_1936.JPG

Primăria Capitalei, prin Consiliul General al Municipiului București, a aprobat acest proiect, în valoare de aproape 200.000 de euro.

În baza biletului de trimitere emis de medicul stomatolog din cabinetul școlar, elevul va fi consultat în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu”, din strada Eforie, nr. 4–6 și i se va elibera o recomandare pentru aparatul ortodontic.

Pentru a beneficia de ajutorul financiar, părinții sau reprezentanții legali ai elevului trebuie să transmită către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București un dosar care cuprinde:

  • recomandarea medicală emisă de medicul primar/specialist ortodont

  • copia cărții de identitate a părintelui/reprezentantului legal

  • datele de identificare ale elevului și datele școlii la care învață

  • datele la care pot fi contactați părinții/reprezentanții legali


Pentru a fi inclus în proiect, tutorele sau reprezentantul legal al elevului va transmite dosarul, pe adresa de e-mail aparateortodontice@assmb.ro, urmând a fi contactat în termen de 10 zile.

Lista cabinetelor stomatologice din școli poate fi consultată pe site-ul www.assmb.ro.

Elevii care învață într-o școală fără cabinet stomatologic, pot merge la școala arondată  sau la oricare din sector.

Informații suplimentare se pot obține la tel: 031.069.97.16 sau la adresa de e-mail: aparateortodontice@assmb.ro .

Vezi și Vești imense pentru bugetari! Ce vor primi începând din ianuarie 2019

Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro

EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează


Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri