Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6: "Viața noastră s-a schimbat radical în ultimele săptămâni, iar noi, cei din administrația locală, căutăm metode inovative de a dezinfecta spațiile publice, astfel încât membrii comunității să se simtă în siguranță. Începând de astăzi, suplimentăm metodele clasice de a combate răspândirea noului coronavirus printr-o metoda nouă și mai rapidă pentru dezinfecție: pulverizarea aeriană. Nicio măsură nu este de prisos, dacă ajută la combaterea acestei pandemii, iar eu voi încerca prin orice mijloace să previn infectarea locuitorilor Sectorului 6".
Soluția va fi pulverizată zilnic dintr-un elicopter Robinson pilotat de Cornel Antonovici. Intervalul orar variază în funcție de condițiile atmosferice, care pot influența procesul de dezinfecție. De aceea, vor fi alese intervale orare în care condițiile atmosferice asigură cea mai mare eficiență a procesului.
"Vă asigur că vom continua dezinfecția de la sol și în scările blocurilor. În plus față de igienizarea de la nivelul solului, pulverizarea din aer afectează și particulele în suspensie din atmosferă, pe care le depune pe sol, contribuind astfel la filtrarea aerului și la combaterea transmiterii virușilor. Astăzi, în Sectorul 6, am ajuns la performanța de a realiza dezinfectarea spațiilor publice la doar 1 ban pe metru pătrat. Aveți încredere că după ploaie, în special după o ”Ploaie de sănătate”, totul va fi bine!", a conchis edilul Sectorului 6.
Vezi și
În plină epidemie de coronavirus, Hellvig ar fi fost ‘convocat de urgență’ în SUA! Șeful SRI și-a trimis, însă, înlocuitorul
Comentariu: Medicii între eroi și ‘dezertori’
Proiect bombă! Interdicții majore pentru următorii doi ani













