Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a demarat un proiect uriaș! CFR SA a desemnat societatea SC PORR CONSTRUCT SRL câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti (proiectare şi execuţie), oferta financiară depusă fiind de 50.493.829,66 lei fără TVA.
Durata contractului (proiectare şi execuţie) este de 17 luni, iar sursa de finanţare, pentru realizarea obiectivului Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, va fi asigurată din fonduri de investiţii de la Bugetul de Stat. Contractul prevede lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreaga distanţă, inclusiv modernizarea Punctului de Oprire Aeroport. Semnarea contractului între cele două părţi este condiţionată de aprobarea bugetului pe 2019, conform clauzei suspensive menţionată în Anunţul de Participare nr. CN100556023.10.2018.
„Menţionăm faptul că lucrările pentru Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti sunt incluse în proiectul Modernizarea liniei Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în cadrul căruia CFR SA a lansat în data de 12.02.2019 şi licitaţia publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie Faza I - Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București”, informează CFR SA.
Vezi și EXCLUSIV Lovitură spectaculoasă dată de nașii Olguței Vasilescu! Sumă impresionantă câștigată
Vești bune pentru acești pensionari! Pensiile lor vor fi majorate
Proiect uriaș demarat de CFR! Investiție de peste 10 milioane de euro
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial
Actul care te lasă fără pensie. Nu poți să te pensionezi dacă nu ai hârtia aceasta

15 marSocial



