Protestatarii anti-Certificat de la Parlament sunt acum în fața Guvernului! 'Moș Crăciun există'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 25-12-2021 16:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Protestatarii anti-Certificat Covid-19, de zilele trecute de la Parlament, organizează un eveniment în fața Guvernului României.


Este vorba despre evenimentul „Moș Crăciun există”. Organizatorii îi învită pe români să se ducă să petreacă în fața Guvernului, pentru a demonstra că nu și-au pierdut tradiția și că Moș Crăciun există.


Evenimentul vine ca replică la recomandarea internă făcută de Comisia Europeană, de a fi evitat termenul „Crăciun”, dar care nu a mai fost pusă în aplicare după ce documentul a apărut în spațiul public și a declanșat un scandal imens.


Vă invităm să sărbătorim împreună Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și să nu permitem ca sărbătoarea numită Crăciun să ne fie luată.


Evenimentul se va desfășura în Piața Victoriei unde Moș Crăciun va împărții un mic dar dulce copiilor prezenți iar părinții și bunicii se pot bucura de tradiționalele colinde de Crăciun ce ne bucură spiritul de sute de ani”, au transmis organizatorii.

Evenimentul a început la ora 14:00.

În spatele evenimentului se află Remus Rădoi, zis „Codiță” din Caracal, al cărui nume a ajuns extrem de cunoscut în spațiul public după „Cazul Caracal”.

În prezent, afaceristul din Caracal și-a deschis un post de televiziune și militează împotriva restricțiilor anti-Covid-19.

Vezi și

EXCLUSIV Polițiștii reacționează la manipularea privitoare la șpaga luată de un polițist de frontieră: ‘Vă dați seama că se face un blocaj la frontieră’

EXCLUSIV Mesaj pe WhatsApp către ministrul de Interne! Luptătorul SAS care acuză că a fost executat de cei pe care îi pregătea i-a scris lui Lucian Bode

SURSE O posibilă ‘execuție’ pregătită de premierul Nicolae Ciucă! Resetarea negocierilor dintre PNL și PSD schimbă situația la vârful ANPC
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri