sursa foto:  obiectiv.info

Protestatarii intră din nou în colimatorul lui Petre Daea! Ce le cere șeful Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, are un nou mesaj pentru protestatari. După ce, miercuri, angajații Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) au protestat în fața Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daea le-a transmis că trebuie să fie în slujba fermierului și să își facă datoria din fișa postului.

„Vreau să le transmit lucrătorilor din APIA, pe care îi respect foarte mult, spunându-le, ca de fiecare dată, să fie în slujba fermierului și să își facă datoria din fișa postului, având în vedere răspunderea excepțională pe care o au pentru acordarea subvențiilor la timp. Țara face eforturi extraordinare să aloce bani de la bugetul statului, pentru a ajunge rapid la fermieri, în așa fel încât aceștia să execute la timp lucrările, în folosul țării și cu respect pentru cetățenii săi”, a afirmat, miercuri, Petrea Daea, la conferința prilejuită de lansarea primului program național pentru carne de porc 100% românească.

Ministrul a susținut că nu înțelege de ce unii angajați își părăsesc locul de muncă pentru a „căuta ceea ce au” și a afirmat că aceștia sunt plătiți la zi „cu retribuții respectabile și meritate”, scrie Agrepres.

„De aceea nu am înțeles și nu voi înțelege niciodată de ce unii își părăsesc locul de muncă pentru a căuta ceea ce au și nu înțeleg că respectul trebuie păstrat indiferent unde te afli. (…) Astăzi le promit celor de la APIA să stea liniștiți și să muncească în folosul și pentru fermieri, pentru că sunt plătiți astăzi și sunt plătiți la zi. Au niveluri de retribuții respectabile și meritate. Este păcat să căutăm în sacul altuia când în geamantanul tău nu ai introdus efortul zilnic și lacrima de sudoare care merită pentru a putea să răspunzi. Ai ceva în geamantan? Da! Munca, respectul, atitudinea corectă, iar cel ce vă vorbește a avut tot timpul grijă să-i respecte pe toți și să nu promită ceea ce nu poate face, dar să facă ceea ce s-a stabilit. Am stabilit acest drum, mergem împreună”, a mai spus Daea.

Angajații APIA au protestat față de perspectiva scăderii salariilor de la 1 ianuarie 2018, ca efect al aplicării Legii salarizării unitare.

Vezi și Un GIGANT american vrea să „SUPUNĂ” piața din România! Mută la FOC AUTOMAT

Cine dorește să preia PSD, luându-le fața lui Tudose și Dragnea și pe cine și-a luat strateg

Dan Negru revine pe marile ecrane: La ce post TV va realiza un nou show și despre ce este vorba

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare