Trebuie să ne facem o prioritate din a combate extremismul, discursul instigator la ură şi dezinformarea, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, precizând că în ultimii ani se remarcă o revenire a ideologiilor de extremă dreapta în întreaga Europă, inclusiv în România.
”Vedem în ultimii ani o revenire a ideologiilor de extremă dreapta în întreaga Europă, manifestări toxice pe care le-am fi dorit uitate. Şi în România avem exemplele noastre, precum AUR sau Şoşoacă, care încearcă să re-branduiască extremismul într-o alternativă”, a scris Stroe pe Facebook.
Acesta a precizat că, în numele grupului Partidului Popular European a cerut ”un răspuns ferm şi coordonat la nivel european”.
”Trebuie să ne facem o prioritate din a combate extremismul, discursul instigator la ură şi dezinformarea şi din a promova activ alfabetizarea mediatică şi gândirea critică. Doar astfel vom reuşi să educăm generaţii care gândesc pentru ele însele şi care înţeleg importanţa democraţiei şi a valorilor ei”, a mai scris liberalul.
Stroe crede că politicienii trebuie să vină cu programe serioase pentru a combate aceste manifestări.
”Poate mai mult ca oricând, este datoria noastră, a politicienilor, să venim în faţa oamenilor cu programe serioase, bazate pe valorile europene, în special în contextul alegerilor europarlamentare, unde există un pericol imens ca aceşti instigatori la ură să îşi facă loc în Parlamentul European şi să blocheze dezvoltarea şi progresul tuturor”, a mai transmis Stroe, conform news.ro
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe: Trebuie să ne facem o prioritate din a combate extremismul, discursul instigator la ură şi dezinformarea
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



