Realizatorul B1 TV, Radu Banciu, a dat de pământ cu Guvernul Vioricăi Dăncilă. În emisiunea “Lumea lui Banciu”, jurnalistul a făcut o “radiografie” dură a Executivului, dar şi a programului de guvernare al celor de la PSD şi ALDE.
Lucian Şova, titularul de la transporturi a fost luat în collimator de Banciu. Şova a șocat pe toată lumea când a spus că atunci când România va avea autostrăzi, multinaţionalele vor pleca de la noi din ţară.
"Ia să vedem declaraţia ministrului Transporturilor, Lucian Şova, un om oarecum cruţat în ultima vreme de media, tocmai pentru că în inerţia transporturilor şi a politicii româneşti, doar modificările legilor justiţiei mai contau, în rest nimeni nu se aştepta la altceva. De altfel, programul de guvernare nu are nimic modern, nu o să facem poduri precum chinezii, nu o să facem autotrăzi, nu o să facem nimic. Acolo, între salarii, pensii, inflaţie, ROBOR şi, desigur, modificările legilor justiţiei, cam asta este actualitatea actualului partid.
În aceste condiţii, probabil şi un pic frustrat, asta trebuie să i-o acordăm, în sensul în care ştie că nu poate schimba nimic, deşi condiţiile poate că i-ar permite întrucât el nu este primul ministru al Transporturilor de după Revoluţie şi nici ultimul. În aceste condiţii, probabil văzând eşecul predecesorilor săi, el acumulează frustrarea asta că şi după mine, când se va termina mandatul, probabil se va spune la fel. Şi atunci, declaraţia lui este absolut încântătoare în contextul actual", a spus Radu Banciu.
Vezi și EXCLUSIV! Motivul real pentru care Dragnea nu-l vrea pe Vlase la SIE! Cine s-ar afla în spatele deciziei
Victor Ponta dă în judecată un cunoscut centru comercial: Ce daune uriașe cere și pentru ce
Toți șoferii care utilizează telefonul în timp ce conduc sunt vizați: Ce lovitură li s-a pregătit
Radu Banciu “dă de pământ” cu Guvernul Dăncilă: 'Nu o să facem poduri precum chinezii, nu o să facem autotrăzi, nu o să facem nimic.'
Trending

17 febActual
România a avut propriul Jeffrey Epstein care nu a ajuns niciodată atât de celebru. Acționa prin intermediul unei agenții de modeling ca să-și racoleze victimele pentru politicieni și vedete

17 febActual
Românul angajat la stat care câștigă 2.800 de lei pe zi, de luni până vineri. Încasează bani din 11 locuri diferite

17 febPolitica
Nicușor Dan anunță că numirea șefilor serviciilor secrete va avea loc în curând și spune că are câte cinci nume pentru fiecare funcție

17 febEconomie
Reforma lui Bolojan trece prin OUG. Dispar mii de posturi de șefi, sporurile se taie, instituțiile se comasează

17 febActual
Cum a ajuns Mirabela la tribunal din cauza lui Nicușor Dan. Una dintre cele mai ciudate situații în care a fost implicat cuplul prezidențial s-a consumat în fața judecătorilor

17 febPolitica
Liberalul care anunță ruptura coaliției. Acuzații serioase lansate în direcția aliaților social-democrați

17 febActual
Cod portocaliu de ninsori în București: Strat de 50 de centimetri și viscol năprasnic

17 febActual
Transformarea care are în prim-plan primul hipermarket din România. Carrefour Militari, de la o locație luată cu asalt, la o parcare goală

17 febSocial
Trufandaua de pe tarabele din Obor. Bucureștenii se înghesuie să cumpere produsele

17 febActual



