Jurnalistul și analistul militar Radu Tudor a vorbit despre demisia lui Boris Johnson din funcția de premier al Marii Britanii și despre modul în care aceasta va afecta războiul din Ucraina.
”Era inevitabil să vedem această demisie, dată fiind presiunea politică în creștere în Marea Britanie, în special în partidul lui Boris Johnson. Pe mine mă interesează în schimb care ar putea să fie efectele în interiorul instituțiilor, unde Marea Britanie are o contribuție esențială și mă refer la NATO. Boris Johnson a fost un personaj care până zilele trecute a ținut steagul sus pentru ajutorarea Ucrainei, a avut o poziție foarte fermă de solidarizare a Occidentului împotriva Rusiei și din această perspectivă mă întreb cine ar putea să fie viitorul prim-ministru care să nu modifice poziția Marii Britanii, ci dimpotrivă să o întărească în interiorul NATO într-un moment foarte complicat”, a spus Radu Tudor.
În privința comentariilor lipsite de tact ale rușilor, Radu Tudor a afirmat că sunt ”comentarii ieftine”.
”Comentariile ironice și ieftine ale lui Peskov, ca și cele ale lui Putin sau Medvedev, reprezintă un interes din ce în ce mai slab pentru noi. Cred că sunt autoizolați, cred că nu mai au niciun cuvânt de spus pe arena internațională și se îndreaptă cu mare viteză către excluderea din toate instituțiile internaționale relevante pentru războiul sângeros declanșat în Ucraina și pentru încălcarea repetată a tuturor regulilor dreptului internațional, drept pentru care, reacția Moscovei în momentul de față o consider total lipsită de relevanță, importantă este stabilitatea politică în Marea Britanie și contribuția fundamentală a acestei țări la întărirea unității occidentale”, a adăugat jurnalistul, potrivit dcnews.ro.


















