Purtătorul de cuvânt al Kremlinul, Dmitri Peskov, râde de premierul britanic Boris Johnson după anunțul privind demisia din funcţia de lider al Partidului Conservator, precizând că "el nu ne place, nici nouă nu ne place de el".
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ştirile potrivit cărora Johnson va demisiona în scurt timp nu interesează Kremlinul.
”Ne-am dori să sperăm că într-o zi în Marea Britanie vor veni la putere mai mulţi profesionişti care pot lua decizii prin dialog. Dar în acest moment există puţine speranţe în acest sens”, a declarat Peskov.
”El (n.r. Johnson) nu ne place, nici nouă (n.r. Rusiei) nu ne place de el”, a subliniat oficialul rus, conform news.ro
Rusia 'râde' de Boris Johnson după anunțul privind demisia din partid: El nu ne place, nici nouă nu ne place de el
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 07-07-2022 14:15
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

21 sepEconomie
Când să cumperi de la Pepco ca să economisești și mai mulți bani. De ce joia este una dintre cele mai bune zile

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

21 sepEconomie
Facturile de curent și gaze, mărite, dar nu din cauza consumului. Pentru ce vor plăti românii în plus

10:45Social
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

21 sepEntertainment
Erling Haaland, hotărât să plece de la Manchester City. Motivele nemulțumirii fotbalistului vedetă al Cupei Mondiale din 2026

21 sepPolitica
Zeci de percheziții la DNA, la final de septembrie. Sunt vizate 4 județe din România
Articole Similare

circa 1 oră în urmăExterne
Donald Trump și-a făcut propriul post de televiziune. De la Casa Albă se difuzează Trump TV

11:00Externe
Veneția vrea să impună o taxă de intrare de cel puțin 30 de euro de persoană

10:19Externe
Zelenski și Trump se întâlnesc marți la New York. Atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești, discutate

09:18Externe
Maia Sandu anunță stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic. „Nu o să vă spun că va fi ușor"

21 sepExterne



