Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că starea de alertă va fi prelungită pe teritoriul României și nu sunt prevăzute măsuri de relaxare.
”Urmează să se prelungească starea de alertă, asta cred că deja ştie toată lumea. Clar că nu vor fi în acest moment măsuri de relaxare. La acest moment nu, se va merge pe aceleaşi măsuri care au fost până acum”, a afirmat, Raed Arafat, precizând, însă, că nu s-a discutat nici măsuri mai drastice, după apariţia noii tulpini de coronavirs.
Arafat explică, însă, că dacă apar creşteri ale numărului de cazuri se vor lua măsuri locale şi zonale.
”Acolo unde vedem şi observăm că există creşteri semnificative, se pot lua, în prima fază, măsuri zonale sau locale ca până acum. Acest lucru o să-l luăm fără nicio problemă, când vedem creşteri să luăm măsura de carantinare zonală. Dacă în evaluarea situaţiei epidemiologice se observă alte date noi care impun soluţii noi, orice poate fi discutat”, a mai declarat Arafat, conform news.ro.
Ultima dată, starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, începând din 14 decembrie.













