Traian Băsescu crede că premierul, Ludovic Orban va angaja răspunderea Guvernului pentru modificarea legii electorale, astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi.
Fostul președinte consideră că, având în vedere că un asemenea demers ar crește reprezentativitatea și legitimitatea edililor, Comisia de la Veneția ar fi de acord ca legea electorală să fie modificată cu doar câteva luni înainte de alegerile la termen.
„Este (n.r. - posibil) și eu cred că Orban își va asuma răspunderea pentru modificarea legii electorale, chiar dacă modificarea legii se produce cu mai puțin de șase luni (n.r. - înainte de alegerile la termen), ceea ce nu e recomandat, dar fiind o modificare pozitivă, care crește nivelul de democrație, Comisia de la Veneția acceptă astfel de modificări - când, prin ceea ce se face, se crește nivelul de democrație”, a declarat Traian Băsescu.
Întrebat dacă alegerile sunt anticipate, Traian Băsescu a răspuns: „Am spus că nu sunt posibile anticipatele dacă suntem raționali. Altfel, orice lipsă de rațiune este aplicabilă și oamenilor politici și te poți trezi cu abordări lipsite de logică, dar gândiți-vă încă o dată cât de rău ar fi pentru țară să intre în patru luni de instabilitate, când alegerile sunt în octombrie, în condițiile în care anul acesta trebuie utilizat masiv pentru dezvoltarea proiectelor”, informează stiripesurse.
Vezi si: EXCLUSIV Lovitură de teatru! O bancă cu peste un milion de clienți nu a plătit pensiile românilor! Reacția ministrului Muncii
Cutremur la vârful scenei politice! Ludovic Orban, ‘împins pe scări’! Klaus Iohannis ar fi bătut palma pentru un nou prim-ministru
Polițiștii se reped la Marcel Vela: Procedează precum Carmen Dan! Operațiune demarată în week-end
Traian Băsescu avertizează Guvernul Orban! Țara poate intra `în patru luni de instabilitate`
Trending

01 marActual
Necazul Ninei Iliescu, soția lui Ion Iliescu. Fosta primă-doamnă și-a dorit cu tot dinadinsul să îi ofere soțului său un copil

01 marActual
Noua zonă corporatistă a Capitalei. Firmele mari se înghesuie să își închirieze birouri pentru a fi aproape de viitorii absolvenți

01 marExterne
Ruptură totală în cadrul mișcării MAGA. Omul care îl venera pe Donald Trump a întors armele împotriva acestuia: „Absolut dezgustător și malefic”

01 marExterne
Vladimir Putin deplânge asasinarea ayatollahului Khamenei. Mesajul dur al liderului de la Kremlin pentru Donald Trump: „S-au încălcat toate normele moralității umane și dreptului internațional”

01 marActual
O nouă amenințare marca Sorin Grindeanu. Declarațiile liderului PSD vor arunca în haos Coaliția de guvernare

01 marActual
Business-ul care o îmbogățește pe Valentina Pelinel. Soția milionarului Cristian Borcea este implicată în multe proiecte

01 marActual
Afacerea care înflorește în România. Cifrele amețitoare estimate pentru acest an le dau aripi investitorilor

01 marActual
Litoralul din Sectorul 6 concurează cu Mamaia și Costinești. Se anunță o vară agitată în Capitală

01 marActual
Comuna din România care a fost scoasă la vânzare. Datoria primăriei către o firmă privată ar putea lăsa pe drumuri 5.000 de oameni

01 marActual



