Raluca Turcan laudă Guvernul Orban: A reuşit, în 6 luni de zile, mai mult decât alte guverne în 30 de ani

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 23-06-2020 09:15

Actualizat: 23-06-2020 08:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, luni, că Guvernul Orban a reuşit, în 6 luni, ”mai mult decât alte guverne în 30 de ani, în domeniul digitalizării, flexibilizării muncii şi relaţionării rapide între instituţii şi beneficiari”.



”Acest Guvern a reușit, în 6 luni de zile, mai mult decât alte guverne în 30 de ani, în domeniul digitalizării, flexibilizării muncii și relaționării rapide între instituții și beneficiari.

În cadrul primei dezbateri pe tema revenirii la muncă în România la care am participat astăzi alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul muncii Violeta Alexandru, ambasadorul Germaniei la București, Excelența Sa Cord Meier – Klodt, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai camerelor de comerț, organizațiilor sindicale și instituțiilor publice, am punctat principalele măsuri adoptate în acest sens:

? Instituțiile și autoritățile publice au obligația de a primi documente semnate electronic. De asemenea, ele vor putea emite acte în format electronic, cu semnătură electronică calificată;
? Documentele adresate instituțiilor publice pentru acordarea șomajului tehnic, pentru diferite tipuri de indemnizații pentru persoane fizice, juridice și alte categorii de profesioniști, precum și diverse alte solicitări pot fi depuse online;
? Toate instituțiile din domeniul muncii și protecției sociale beneficiază de acces direct în REVISAL, ceea ce până acum nu s-a întâmplat;
? Prin extinderea platformei ghiseul.ro, persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică își pot achita online obligațiile către stat;
? Pacienții își pot primi rețetele de la medicul de familie sau de la medicul specialist online sau prin alte mijloace electronice;
? Am reglementat derularea online a orelor din învățământul preuniuniversitar și universitar și ne-am propus ca, în timp, să asigurăm pregătirea și resursele necesare pentru derularea procesului educațional online, oricând este nevoie.

Ca Guvern liberal, abordarea noastră pentru dezvoltarea României este una modernă, care integrează lecțiile acestei crize și le transformă în oportunități:

? Flexibilitate în abordarea muncii, fie că vorbim de reducerea timpului de lucru pentru a păstra locurile de muncă, fie că vorbim de o reglementare simplificată a telemuncii, astfel încât să fie rentabilă atât pentru angajat, cât și pentru angajator;
? Continuarea digitalizării serviciilor publice și permanentizarea comunicării online între instituții și beneficiari;
? Sprijinirea relansării economice, cu toate instrumentele financiare pe care le avem la dispoziție, incluzând aici programul SURE derulat de UE și fondurile europene nerambursabile.

Astfel, vom continua să susținem companiile nu doar prin reglementarea flexibilității muncii, ci și creându-le oportunități să își relanseze activitatea, să devină productive, să își poată fructifica potențialul inovativ și să aducă plus valoare. Pentru toate aceste companii, dar și pentru cele puternic afectate de criză, dar care nu au fost incluse în alte scheme de ajutor, mai precis SRL-urile fără angajați, elaborăm o schemă de acces la fonduri nerambursabile (granturi) care le va oferi finanțarea necesară pentru a se dezvolta.

Să nu uităm că 2,2 miliarde de euro este bugetul din bani europeni care va putea fi direcționat către companii, prin granturi. De asemenea, sprijinul pe care România îl va primi de la Uniunea Europeană, prin planul european de redresare economică, se ridică la 33 de miliarde de euro, bani pe care îi vom folosi pentru a sprijini companiile și angajații și pentru a moderniza infrastructura – adică pentru a întări economia și pentru a crea noi locuri de muncă.”, a scris vicepremierul pe pagina sa de Facebook


 

Vezi și: EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră


Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’

Mai mulți bani pentru pensionari! În ce condiții se acordă
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri