Rămâi fără bani în conturi imediat! Avertisment pentru români, cum pot fi păcăliţi uşor cu acest program

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 09-08-2024 10:25

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Poliţiştii transmit un avertisment pentru români. Aceştia pot rămâne imediat fără bani în conturi dacă nu sunt atenţi. O nouă păcăleală face ravagii printre clienţii băncilor.

Astfel, specialiştii le recomandă cetăţenilor să fie foarte atenţi atunci când li se cere să instaleze diferite programe pe telefon sau calculator.

Citeşte şi Cardurile bancare ale românilor vor fi schimbate de către această bancă. Este o premieră pentru țara noastră

Cum rămân românii fără bani în conturi

O nouă înşelăciune lasă românii fără bani în conturi. Drept urmare, Poliţia Română şi cei de la DIICOT au făcut un anunț cu privire la destructurarea unei grupări de înşelăciuni online. Grupările româneşti au colaborat cu autorităţile din Republica Moldova pentru prinderea infractorilor.

Aceştia luau bani direct din conturile clienţilor marilor bănci după ce instalau diferite programe pe telefon sau PC. Românilor le se promiteau astfel câştiguri sigure şi rapide doar prin investiţia unor sume modice în monede virtuale sau chiar acţiuni la anumite companii. Pentru a face totul mai credibil, gruparea din Moldova se folosea de imaginea unor persoane cunoscute şi a unor unităţi bancare.

Mii de persoane au fost astfel păcălite, iar prejudiciul se ridică la aproape 15 milioane de lei.

„Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au făcut, miercuri, simultan cu autorităţile judiciare din Republica Moldova – Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, activităţi de urmărire penală într-un dosar privind constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, acces fără drept la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni în mod fraudulos, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, şantaj şi spălare a banilor”, este scris în comunicat.

Acuzaţiile aduse sunt:

  • constituire a unui grup infracţional organizat;

  • înşelăciune;

  • acces fără drept la un sistem informatic;

  • efectuarea de operaţiuni în mod fraudulos;

  • fals informatic;

  • fals material în înscrisuri oficiale;

  • fals în înscrisuri sub semnătură privată;

  • uz de fals;

  • şantaj;

  • spălare a banilor.

Cum mutau hoţii banii din conturile victimelor

Deşi ar fi fost păcălite mult mai multe persoane, doar 150 au formulat plângeri penale. Gruparea acţionează încă din 2022

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în cursul anului 2022, pe teritoriul Republicii Moldova a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri ar fi creat şi distribuit în mediul virtual (internet) reclame, prin care ar fi fost promovată posibilitatea unor câştiguri sigure, rapide şi substanţiale ca urmare a unor investiţii reduse (250 de dolari, 250 de euro) în acţiuni/monede virtuale, prin intermediul unor platforme de tranzacţionare on-line, anunţurile publicitare conţinând, pentru credibilitate, pozele unor persoane cu notorietate sau sigle ale unor unităţi bancare, publicaţii de specialitate economică sau posturi de televiziune”, a transmis Poliţia.

Hoţii ataşau unor reclame link-uri către pagini web care ar fi simulat platforme de investiţii la distanţă în acţiuni/monede virtuale. Astfel, în momentul în care ar fi fost accesate s-ar fi deschis o pagină web tip formular de înregistrare, unde persoana ar fi trebuit să completeze numele, numărul de telefon şi adresa de poştă electronică.

Apoi, victimele erau contactate prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase (consultant financiar, broker de asigurări, recuperator de creanţe, ofiţer de securitate cibernetică, consilier personal de investiţii, expert financiar etc) şi le erau promise câştiguri sigure şi rapide. Desigur, aceştia le cereau fotografii ale actului de identitate, ale cardului bancar şi ale unei facturi de utilităţi.

“Ulterior, folosind codurile de acces obţinute, membrii grupării infracţionale ar fi accesat prin aplicaţiile de mobile banking conturile bancare ale persoanelor vătămate şi ar fi transferat sumele de bani din acestea în alte conturi aflate sub controlul lor”, mai informează autoritățile.

Citeşte şi Noua metodă de înșelăciune online care a apărut în România. Avertismentul poliției pentru utilizatorii aplicațiilor mobile de socializare

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri