În anul 2019, Ramona Ioana Bruynseels candida la alegerile prezidențiale din partea Partidului Umanist Social-Liberal, controlat de Dan Voiculescu.
Astăzi Ramona Ioana Bruynseels s-a încris în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), potrivit unui anunț făcut pe propria pagină de socializare.
„De ce m-am înscris în AUR?
Mă întreabă lumea de ce m-am înscris în AUR, cum se poate ca eu, cu un profil de om calculat, cu trecut corporatist, mai degrabă liberal, om din mediul de afaceri, căsătorită cu un bancher, am putut face o asemenea alegere?
Dragii mei,
?M-am înscris în AUR pentru că mi-a ajuns! Am văzut și din exterior și din interior ce înseamnă politica, cine ne conduce și cum o face. Am văzut și ascultat și ce îmi spun oamenii pe stradă.
Ce variante aveam? Să merg pe ideea tradițională de creștere în politică, întrând într-o "familie" politică clasică, în care probabil că vocea mea s-ar fi pierdut, sau să o iau pe acest drum al unei formațiuni disruptive, unde sunt liberă și unde, împreună cu colegii mei, chiar încercăm să redăm oamenilor încrederea în România.
Nu sunt adepta violenței însă sunt adepta respectului pentru oameni și pentru țara noastră. Acest respect, pornit din suflet, l-am regăsit în AUR și în filozofia de viață a liderilor partidului. Dacă pentru respect, demnitate și o viață mai bună pentru fiecare suflet din această țară trebuie să stăm în stradă zi de zi, o voi face, fără probleme, împreună cu cei care gândesc că mine.
?Recunosc că m-a influențat în decizia mea și faptul că AUR este un partid puternic, aflat deja în parlament. Și asta pt că am văzut cum e să fii în partide mici, să vorbești fără a fi luat în seama. Să vrei să faci dar să nu ai platforma necesară, să nu fii cunoscut, să nu fii lăsat să crești. Sentimentul că ești pe banca de rezerve iar golurile se înscriu pe terenul de joc este dureros și frustrant iar eu sunt pregătită pentru a-mi asumă mai mult.
?A contat foarte mult și faptul că am putut discuta normal cu George Simion. Obișnuiți cu aroganța și împietrirea celor care ne conduc, cu frica lor de a comunica deschis, am ajuns să apreciem când un lider politic se comportă normal și vorbește deschis. Trist pentru societatea românească însă o mare oportunitate pentru AUR, pentru cei care mai credem în sinceritate și autenticitate.
?Dragii mei, AUR nu este nici extremist, nici pro-rus, nici un partid de huligani. A fi patriot nu înseamnă că ești extremist. De pro-rus nici nu vorbesc, știți și voi că nu aș fi putut intra într-o formațiune cu o astfel de viziune. lar despre huligani, eu una nu i-am întâlnit în AUR. Am întâlnit în schimb tineri patrioți care visează la România Mare, doctori minunați, profesori universitari, antreprenori mai mici și mai mari, oameni cinstiți care muncesc din greu pentru a-și ține copiii la facultate, oameni necăjiți și dezamăgiți după multe minciuni și promisiuni nerespectate, doctori și doctoranzi pe bune în diverse domenii, români plecați din țară care suferă pentru că ar reveni dar le e frică să o facă pentru că nu mai cred în nimeni și nimic de aici.
?Pentru că viața mi-a oferit multe experiențe, pentru că știu cum e să fii și sărac dar și să ai de toate, pentru că mama mea, cu educație medie, a muncit aproape toată viața ei în trei schimburi iar eu am ajuns să am o diplomă de Harvard, pentru că fratele meu este în
Spania de 20 de ani trecând prin greutăți, îi înțeleg pe toți și mă identific cu dorințele, așteptările și speranța lor că România va redeveni ACASĂ pentru toți românii. De aceea sunt în AUR!
??Oameni buni,
AUR este o echipa cu totul altfel decât ceea ce ni se spune de propaganda celor care nu vor să aducă schimbarea adevărată în România. AUR este o echipa care va crește și care va demonstra că România poate avea o conducere cu gândul la cei mulți!”, afirmă Bruynseels.
Fost candidat la prezidențiale de pe listele partidului lui Dan Voiculescu, Ramona Bruynseels s-a înscris în AUR
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



