Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a precizat că prima opțiune a liberalilor rămâne refacerea Coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR.
Așadar, îi așteaptă pe liderii USR-PLUS la negocieri.
Pe de altă parte, Rareș Bogdan le transmite acestora că acum, când premierul Florin Cîțu a fost încărcat și cu forța președintelui de partid, cu forța PNL, nu se va renunța la el.
„Întindem o mână, fără să exagerăm, către colegii din USR-PLUS, dar n-o să venim acum zi de zi să le solicităm asta, pentru că înțelegem că sunt într-o retorică internă de campanie, vom discuta cu domniile lor după data de duminică, atunci când se încheie votul și la USR-PLUS, cu noul președinte ales, fie că e domnul Barna, fie că e domnul Cioloș, dar și cu întreaga echipă de acolo și prima noastră opțiune a rămas, rămâne și va rămâne indiscutabil refacerea coaliției cu USR-PLUS, pentru a continua ceea ce am început și din păcate s-a gripat puțin în ultima perioadă”, a afirmat, la RFI, Rareș Bogdan.
Vezi și Rareș Bogdan defilează! Victorie fără probleme în lupta pentru un nou mandat de prim-vicepreședinte!
„Haideți să discutăm cu domniile lor după data de luni, adică exact peste o săptămână și sunt absolut convins că își vor nuanța puțin poziția sau cel puțin se vor așeza la masă, sunt convins că nu vor refuza să stăm la o masă, pentru a relua dialogul și pentru a găsi formula optimă pentru revenirea la guvernare. Noi mai ales acum după ce premierul Cîțu a fost ales președinte al PNL, vă dați seama, deci a fost încărcat și cu forța președintelui de partid, cu forța PNL, nu avem nici un motiv să renunțăm la domnia sa (...). La noi, situația este clară în ceea ce-l privește pe domnul Cîțu, nu dăm nici un pas înapoi. Cred că va trebui să discutăm extrem de serios pe un calendar de reforme, pe un calendar de proiecte”, a precizat europarlamentarul liberal.
Vezi și După Congresul PNL, polițiștii fac dezvăluiri din interior! Au reapărut planurile de amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție: ‘Mai milițienesc ca niciodată’
Rareș Bogdan, către USR-PLUS: 'După ce premierul Cîțu a fost încărcat și cu forța președintelui de partid, nu avem nici un motiv să renunțăm la domnia sa'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



