Liderul liberal susține că Vladimir Putin ucide copiii din Ucraine și pe cei din Rusia îi arestează. El povestește cum patru copii, împreună cu mamele lor, au fost arestați de autoritățile moscovite.
Motivul? S-au dus la Ambasada Ucrainei pentru a depune flori, în memoria victimelor războiului ruso-ucrainean.
„Putin se află în război cu copiii. Îi ucide pe cei din Ucraina, iar pe cei din Rusia îi arestează.
S-a întâmplat azi dimineața: Două mame din Moscova și-au luat cei patru copii și s-au dus la ambasada Ucrainei, pentru a depune niște flori. Copiii desenaseră cartoane care spuneau „Fără război”! Femeile au fost luate pe sus, arestate și împinse in duba, la fel și cei patru copii”, spune Rareș Bogdan.



















